Crăciunul şi Revelionul pe Rit vechi 2012

Crăciunul pe Rit vechi va fi sărbătorit în data de 7 ianuarie, iar Anul Nou pe Rit vechi va fi sărbătorit în noaptea de vineri, 13/14 ianuarie. Aceste două sărbători sunt comemorate de  credincioşii creştini de rit vechi, care fac parte din biserici ortodoxe care nu au preluat calendarul iulian îndreptat precum şi de creştinii care nu au acceptat îndreptarea calendarului de către bisericile din care făceau parte.

Prima zi a Anului Nou pe Rit vechi va fi 14 ianuarie, astfel că moldovenii, macedonenii, ruşii, lipovenii, sârbii şi ucrainenii vor petrece la abia două săptămâni după ce “noi” am trecut în 2012.

Proprietarii de hoteluri şi cabane de pe Valea Prahovei nu şi-au închis uşile după valul de turişti ce au venit să sărbătorească Crăciunul şi Revelionul pe 25  respectiv 31 decembrie 2011 şi au pregătit deja tarifele pentru noul val de turişti.

Un exemplu ar fi în Bran, unde, la pensiune de 4*, un sejur de Crăciun pe Rit Vechi (3 nopţi de cazare, cu mic dejun) va avea următoarele tarife (per persoană):
– 75 de € în cameră twin sau dublă standard;
– 75 de € în cameră triplă junior;
– 90 de € în cameră dublă superioară sau garsonieră cu 3 locuri;
– 139 de € în apartament de 2 camere (cu 4 locuri);
– 149 de € garsonieră lux, 3 locuri, baie cu jacuzi.
Cina festivă se va rezerva individual în două variante : 29 de € (fără băuturi) sau 39 de € (cu băuturi). Desigur că vor fi şi reduceri pentru copii: pentru cei cu vârsta de până la doi ani nu se plăteşte, iar pentru cei  între 2 şi 6 ani se plăteşte tarif redus cu 50%.

Citeste si:  Living Statues 2012

Iată şi un sejur de Revelion Rit Vechi, cu 3 nopţi cazare cu demipensiune şi  facilităţi (parcare, wi-fi, acces sală fitness, biliard). Valabilitatea ofertei este de 3 nopţi consecutive în perioada 12 – 16 ianuarie 2012, iar tarifele sunt după cum urmează:
–  199 de € per persoană, în cameră dublă standard sau triplă junior;
– 249 de € per persoană în cameră dublă sau triplă superioară.
Petrecerea de Revelion are tariful suplimentar de 40 de € şi include masa festivă compusă din meniuri tradiţionale şi băuturi.

Kathy

Descrierea satirica a lui Kathy . Presupun ca ea isi imagineaza Iadul ca fiind o insertzie a unui portjartier negru cu dantela violet printre visine cu coniac invelite in pralina. Toate acestea , introduse fiind intr-un balon roz cu floricele aurii si zburand spre Cloud #9. E singura dracoaica de pe dc pe care n-am vazut-o sa simta vreo nevoie sa urle cat e ea de desteapta si cred ca tot singura care atunci cand a trebuit, nu a dat inapoi , dar a zis adevarul nu numai raspicat dar si gol-golut si gata de dat pe spate. Mai ales pe teme deocheate, spune niste chestii asa de lucide incat majoritatea interlocutorilor sai, raman suspendati intre excitare,aprobare si revenire brusca la realitate. In corzi adica. |Va invit pe blogul meu Jurnalul lui Kathy| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *