Angelologia de Danielle Troussoni

„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii.” (Geneza, 6, 4)

După cum sugerează şi titlul cărţii, este vorba de îngerii de pe pământ, îngeri ce s-au integrat în lumea umană, ce îşi ascund mirificile aripi de privirile oamenilor pentru a putea trăi în linişte.

Eroina este Evangeline, o fată ce a trăit la mănăstire de la 12 ani, creşte, devine o femeie în toată regula, iar după multe descoperiri şocante, descoperă că ea se trage din neamul nephilimilor adică a celor ce se trag  din îngeri şi din oameni.

Acţiunea cărţii se împarte în două planuri ce se suprapun. Un plan este cel al prezentului, al Evangelinei, iar cel de-al doilea plan este cel al timpurilor trecute, al studiului angelologiei, al luptei îngerilor cu oamenii, al Gabriellei – bunica Evangelinei.

Modul în care se suprapun, aproape perfect, precum un singur plan, este captivant, iar descrierea foarte detaliată a personajelor crează un exerciţiu de imaginaţie ce ne misca rotiţele. Un exemplu fiind „Domnul Grigori era un bărbat sever, morocănos, rece şi de o agresivitate, iar aripile sale îi trădau temperamentul: erau nişte excrescenţe sobre şi înguste, cu pene de un argintiu pal, asemena solzilor de peşte, cărora le lipsea lăţimea şi amploarea porivită.” Nu-i aşa că deja v-aţi imaginat cum arată domnul Grigori?

Recomand cu căldură această carte celor pasionaţi de science fiction, celor cărora le place să viseze pentru că această carte asta induce  starea de vis şi de imaginaţie profundă.

O puteţi achiziţiona de la librării şi de pe site-ul eMag. – link

Kathy

Descrierea satirica a lui Kathy . Presupun ca ea isi imagineaza Iadul ca fiind o insertzie a unui portjartier negru cu dantela violet printre visine cu coniac invelite in pralina. Toate acestea , introduse fiind intr-un balon roz cu floricele aurii si zburand spre Cloud #9. E singura dracoaica de pe dc pe care n-am vazut-o sa simta vreo nevoie sa urle cat e ea de desteapta si cred ca tot singura care atunci cand a trebuit, nu a dat inapoi , dar a zis adevarul nu numai raspicat dar si gol-golut si gata de dat pe spate. Mai ales pe teme deocheate, spune niste chestii asa de lucide incat majoritatea interlocutorilor sai, raman suspendati intre excitare,aprobare si revenire brusca la realitate. In corzi adica. |Va invit pe blogul meu Jurnalul lui Kathy| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

4 thoughts on “Angelologia de Danielle Troussoni

  • January 6, 2012 at 2:53 pm
    Permalink

    Prima data cand am aflat de specia asta a fost acum vreo 20 de ani cred, cand citisem prin Biblie in Vechiul Testament…e bine ca mai scrie lumea si despre asa ceva.

  • January 6, 2012 at 3:16 pm
    Permalink

    Sa stii ca imi face cu cu ochiul si cred ca ma pun pe lecturat de indata ce termin cele 2 cartiincepute acum.

  • January 6, 2012 at 9:05 pm
    Permalink

    Crede-ma ca am fost fascinata de cartea asta.

  • January 6, 2012 at 9:05 pm
    Permalink

    Recomand cartea cu caldura ;;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *