Profilul candidatului ideal

De câte ori ați fost chemați la un interviu? Câți dintre voi ați fost selectați și pentru cel de-al doilea? Hm…parcă nu mai aud așa multe răspunsuri afirmative.

Cu toții mai facem mici greșeli din cauza emoțiilor, orelor nepotrivite (ori foarte de dimineață ori destul de târziu) sau a lipsei unei experiențe de acest gen. Mă gândesc că niciun reprezentant de la Resurse Umane nu e atât de absurd încât să nu înțeleagă aceste aspecte. Ei, dar sunt și situații când puterea lor de înțelegere e pusă la încercare. Și o să vă exemplific cu mărturii chiar de la astfel de reprezentanți :) Bucurați-vă de ele și asigurați-vă că nu le practicați și voi :D

1. Un candidat purta la interviu o şapcă pe care scria “nu am nevoie de jobul tău!”

2. Un tânăr a intrat cu o cutie goală de bere în mână şi a aruncat-o la coşul de gunoi din încăpere.

3. O candidată şi-a suflat nasul în timpul discuţiei şi a pus şerveţelul murdar în faţa recrutorului.

4. La finalul interviului, un candidat l-a îmbrăţişat călduros pe managerul de recrutare.

5. Un tânăr nervos a prezentat o listă detaliată cu toate lucrurile care l-au scos din minţi la vechiul loc de muncă.

6. Un candidat a mâncat toate bomboanele din bolul de pe birou în timp ce răspundea întrebărilor.

7. Prietenul unui candidat a deschis uşa şi a întrebat “mai durează mult?!”

8. Un candidat şi-a vorbit de rău soţia de la un capăt la altul al interviului.

9. Un bărbat a povestit cum şi-a pierdut jobul anterior din cauza unei aventuri amoroase.

10. Un candidat a prezentat o diplomă de studii pe care a confecţionat-o acasă, fiind evident falsă.

Și nu știu de ce am impresia că mulți dintre ei și azi se mai întreabă de ce nu au fost selectați pentru jobul la care au aplicat  :)

Sursa: Realitatea.net

Adeenah

"Sunt mai mult făcută decât născută scriitor" Adriana Babeți |Blogul meu : Adeenah Blog - Everything happens for a reason!| Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

2 thoughts on “Profilul candidatului ideal

  • May 21, 2013 at 7:55 am
    Permalink

    Profilul candidatului ideal în 2013 vânat de cei mai mulţi angajatori este sclavul care nu cere salariu munceste nonstop fara contract de munca

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *