Subtitrare vs. Dublaj.

Filmele. Uneori, lecţii de viaţă date de persoane necunoscute, alteori simple comedii care ne ajută să ne deconectăm de la cotidian. Indiferent de natura şi conţinutul lor, filmele sunt prezente în viaţa noastră pe plan personal, pentru majoritatea, sau pe plan profesional pentru cei care activează în domeniu.

Referindu-mă strict la filmele de producţie străină, pentru a fi prezentate în România şi a fi înţelese (de majoritatea celor ce vizionează) este nevoie fie de adăugarea unei subtitrări sincronizate, fie de dublajul vocilor. În cele ce urmează vor fi prezentate o serie de avantaje şi dezavantaje pentru ambele variante.

1. SUBTITRARE
Procedeul e relativ simplu şi se realizează cu un software care adaugă textul pe frame-urile filmului, sincronizat cu partea audio.

Avantaje (doar două, din punctul meu de vedere, dar aştept completări):
– semnalul audio rămâne clar, nu există pierderi;
– utilitate pentu cei care nu au competenţe ridicate în limba în care este realizat filmul (cu preponderenţă în limbi mai puţin utilizate, spre exemplu franceză, germană, japoneză, chineză sau hindu).

Dezavantaje:
– dacă nu este realizată bine, din punct de vedere al contrastului, culorii sau poziţionării, poate avea efecte deranjante la citire;
– nerealizată corespunzător din punct de vedere lingvistic (domeniu unde, sincer, traducătorii autohtoni nu prea excelează), schimbă complet sensul replicilor;
– persoanele cu probleme în atenţia distributivă pot deveni oarecum confuze şi pot experimenta senzaţia de „scăpare a fazelor din film pentru că sunt ocupate de cititul subtitrării”.

Citeste si:  The Avengers

2. DUBLAJ
Se realizează prin suprapunerea semnalului audio peste cel original.

Avantaje (eu nu văd decât două, dar aştept păreri argumentate):
– utilitate pentru cei care au probleme cu vederea sau cu cititul (să fim serioşi, încă sunt destul care au probleme la citire, din păcate);
– util pentru cei care sunt prinşi şi în alte treburi decât urmăritul filmului (deşi personal sunt de părere că e oarecum inutil să dai play la un film şi să te apuci de gătit sau spălat haine la modul manual).

Dezavantaje:
– confuzia generată de vocea persoanei care dublează, privitorul fiind obişnuit cu vocea actorului/actriţei;
– pierderea de calitate la capitolul audio (spre exemplu la cei care au sisteme audio hi-fi);
– schimbarea experienţei prin pierderea originalităţii replicilor (inclusiv artificiile lingvistice şi replicile „indecente” din categoria „fuck it”).

Ca încheiere, un lucru foarte fain a afirmat Cristian-Tudor Popescu într-un articol din Gândul: “Filmul dublat nu mai este acelaşi cu filmul original. Închipuiţi-vă capodopere precum <> al lui Quentin Tarantino, fără acea simfonie de voci. Fără Brad Pitt stâlcind limba italiană într-un mod atât de texan, care te face să cazi sub scaun de râs”. Punct.

Tu personal ce părere ai: originalitate 100% sau adaptare la condiţiile locale?

Citeste si:  Knight and Day

SagittariuS

Constănţean 101%. Punct. |Va invit pe blogul meu Sagittarius| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

8 thoughts on “Subtitrare vs. Dublaj.

  • February 15, 2012 at 3:37 pm
    Permalink

    Eu zic sa ramana ca si pana acum: sa fie la latitudinea difuzorilor cum sa difuzeze filmele. De ex, la noi se difuzeaza ANIMATII dublate. Si asta se intampla ATAT la cinema, cat si la tv. Ultimul exemplul este frantuzescu Ratatouille , pe care l-am vazut pe prima tv DUBLAT!
    Da, fiecare "difuzor" isi face propriile calcule si DECIDE el cum sa dea filmul. Iar unii, precum cinema-urile, dau si subtitrat si dublat. E o alegere COMERCIALA! Si asa trebuie sa ramana!
    Nu vreau sa vad cum vor fi obligati cu totii sa dubleze. Atata tot!

  • February 15, 2012 at 3:44 pm
    Permalink

    Subtitrare, clar! Dublajul mi se pare o chestie pentru oamenii care nu stiu sa citeasca.

    Subtitrarea pastreaza originalitatea personajelor, vocile lor care pana la urma exprima mult mai mult decat cuvintele…

  • February 15, 2012 at 6:35 pm
    Permalink

    Nu suport filmele dublate, iar la subtitrare o prefer in limba de origine, franceza, engleza, spaniola, italiana, sau de cele mai multe ori in engleza, pentru ca vine automat cu subtitrarea in engleza.
    Filmele dublate sunt prea modificate si nu mai sunt ce trebuie.

  • February 15, 2012 at 8:33 pm
    Permalink

    Categoric nu sunt de acord cu dublarea filmelor. Prefer subtitrarea.

    Hai sa vedem cum ar arata filmele muzicale de exemplu, daca ar fi dublate. Cum ar suna un cantec de-al lui Elvis Presley dublat? :)

  • February 15, 2012 at 9:17 pm
    Permalink

    Ca naiba?:D

  • February 16, 2012 at 12:27 pm
    Permalink

    Subtitrare, clar! Sau chiar si fara, dar filmele dublate mi se par oribile! Si un alt avantaj la subtitrare ar fi ca poti invata incetul cu incetul cuvinte din acea limba! Pe mine cel putin m-a ajutat mult cu engleza, acum aproape nu mai am nevoie de subtitrare la seriale/filme in engleza:D

  • February 16, 2012 at 10:41 pm
    Permalink

    Depinde, daca iese dublarea, atunci da, daca nu, mai bine pun subtitrare :) un exemplu de dublare reusita e cea din serialul animat "viata cu Louie", facand serialul chiar mai bun, zic eu….

  • February 27, 2016 at 9:50 pm
    Permalink

    Buna. Am intrat pe pagina ta si am remarcat ca este foarte valoroasa si are
    informatii utile. Da-mi voie sa prezint si eu despre un magazin online cu lucruri foarte ieftine: Aliexpress romana.
    Cred ca stiai de el. Spor in continuare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *