Cinema în aer liber în Bucureşti

În perioada 14 august-02 septembrie, în fiecare seară, de marți până duminică, începând cu orele 21:30, Primăria Sectorului 3 și Asociația Culturală Metropolis invită publicul bucureștean în Parcul Al. I. Cuza (fost IOR), pe Insula Pensionarilor, la proiecții de film în aer liber. Intrarea este gratuită.

Caravana Metropolis aduce în România un concept popular peste hotare, “Cinema în aer liber”, împreună cu cel mai mare ecran gonflabil din România, de 120 m², și un proiector de 17 000 de lumeni, care va transforma vizionarea oricărui film într-o experiență de neuitat, într-unul dintre cele mai mari parcuri din capitală.

Publicul bucureștean se va putea bucura alături de prieteni și familie, în răcoarea serii, de zece surprize cinematografice, atât producții internaționale, cât și românești, apreciate la festivaluri internaționale de film, de presa internațională de specialitate, și filme de box-office. Filmele selectate, împacă toate gusturile, atât pe ale cinefililor, cât și pe ale amatorilor de distracție și relaxare într-un spațiu deschis. Printre acestea se numără și două avanpremiere naționale.

PROGRAM:

1. ZARAFA – Avanpremieră națională – 26 AUG, 21:30 – (regia Rémi Bezançon și Jean-Christophe Lie — animator pentru producțiile Disney -Tarzan, Hercule și Cocoșatul de la Notre-Dame –, Franța, 2012) Cu vocile lui Simon Abkarian (Persepolis, Casino Royale), Vernon Dobtcheff (Before Sunset, Numele trandafirului).

2. XINGU – ÎN INIMA AMAZONULUI – Avanpremieră națională – 25 AUG, 21:30 – (regia Cao Hamburger – Brazilia, 2012), cu João Miguel, Felipe Camargo, Caio Blat – cel mai talentat actor brazilian, câștigător a două premii Golden India Catalina la Cartagena FF, în 2004 și 2008, Cinema Brazil Grand Prize în 2011, etc. Xingu este laureat la Panorama Audience Award la Berlinale 2012.

3. IZVORUL FEMEILOR – 17, 22, 31 AUG, 21:30 – (regia Radu Mihăileanu – Belgia, Italia, Franța 2011), cu Leïla Bekhti – câștigătoare a premiului Cesar și a Étoile d’Or în 2011, cunoscută pentru rolurile din Paris, Je t’aime și Un prophet –, Hafsia Herzi. În competiție oficială la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012.

4. PERFECT SENSE – 18 AUG, 01 SEP, 21:30 – (regia David Mackenzie – UK, Suedia, 2011), cu Ewan McGregor – câștigător a 4 premii Empire Awards, UK și a 2 premii BAFTA Scotland, cunoscut pentru rolurile din Trainspotting, Big Fish, etc. –, Eva Green — cunoscută pentru The Dreamers, Casino Royale, Kingdom of Heaven. În selecție oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoția

5. BĂIATUL CU BICICLETA – 24 AUG, 21:30 – (regia Jean-Pierre Dardenne, Luc Dardenne – Franța, 2011), cu Cécile De France, Thomas Doret, Jérémie Renier. Câștigător al Marelui Premiu al Juriului la Cannes 2011, nominalizat la Premiile César 2012 pentru cel mai bun film străin și la Globurile de Aur 2012.

6. VÂNĂTORII DE CAPETE – 23 AUG, 02 SEP, 21:30 – (regia Morten Tyldum – Norvegia, 2011), cu Aksel Hennie, Synnøve Macody Lund, cu încasări de peste $1, 600, 000 în primul weekend de la lansarea în Norvegia.

7. IUBIRE PERSANĂ – 19 AUG, 21:30 – (regia Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud, regizorii succesului internațional Persepolis – Franța, 2011), cu Mathieu Amalric (Scafandrul și fluturele, 2007), Maria de Medeiros (Pulp Fiction), Isabella Rossellini, Jamel Debbouze (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain). În competiție oficială la Festivalul de Film de la Veneția 2011 și la Ghent 2011.

8. MINCIUNI ADEVĂRATE – 15, 28 AUG, 21:30 – (regia Pierre Salvadori – Franța, 2010), cu Audrey Tautou (Le fabuleux destin d’Amélie Poulain, Codul lui Da Vinci), Sami Bouajila, Nathalie Baye. În selecție oficială la Sundance 2011, nominalizat la premiile BAFTA Scoția

9. LOVERBOY – 14, 30 AUG, 21:30 – (regia Cătălin Mitulescu – România, 2011), cu Ada Condeescu, George Piștereanu, Ion Besoiu, Clara Vodă. Premiera oficială la Cannes 2011, câștigător al premiilor The Heart of Sarajevo pentru cea mai bună actriță Ada Condeescu, Golden Goddess la Prishtina IFF 2011, pentru cel mai bun actor și cel mai bun film.

10. TATĂL FANTOMĂ – 16, 21, 29 AUG, 21:30 – (regia Lucian Georgescu – România, 2011), cu Marcel Iureș, Mihaela Sîrbu. În competiția Festivalului de Film de la Montreal.

Sunt curioasă cu câţi bloggeri ne vom întâlni pe acolo. Nu de alta, dar este o perioadă frumoasă şi e seara, răcoare, te poţi bucura de un film minunat alături de prieteni. Persnal aş merge la Loverboy că este un film românesc şi la cele două avanpremiere. Voi la ce filme aţi merge?

Sursa

Kathy

Descrierea satirica a lui Kathy . Presupun ca ea isi imagineaza Iadul ca fiind o insertzie a unui portjartier negru cu dantela violet printre visine cu coniac invelite in pralina. Toate acestea , introduse fiind intr-un balon roz cu floricele aurii si zburand spre Cloud #9. E singura dracoaica de pe dc pe care n-am vazut-o sa simta vreo nevoie sa urle cat e ea de desteapta si cred ca tot singura care atunci cand a trebuit, nu a dat inapoi , dar a zis adevarul nu numai raspicat dar si gol-golut si gata de dat pe spate. Mai ales pe teme deocheate, spune niste chestii asa de lucide incat majoritatea interlocutorilor sai, raman suspendati intre excitare,aprobare si revenire brusca la realitate. In corzi adica. |Va invit pe blogul meu Jurnalul lui Kathy| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

One thought on “Cinema în aer liber în Bucureşti

  • September 26, 2012 at 9:41 pm
    Permalink

    Habar nu aveam ca exista asa ceva in bucale, tare oricum :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *