Andrei Pavel – Artist, nu blogger

Andrei Pavel este un artist pe care l-am descoperit în urmă cu aproape 3 ani, când m-am apucat de blogărit. Este foarte talentat, la cam de toate: poezie, muzică, film, fotografie,
dar, mai ales, pictură. Deși se declară „artist, nu blogger”, are un talent aparte în a-și prezenta punctul de vedere. Este amuzant, înțepător de sincer, și chiar revigorant. Se detașează cumva de restul blogosferei. Însă ceea ce apreciez cel mai mult este deschiderea față de oricine îi vizitează blogul sau pagina de Facebook. Își găsește timp să răspundă fiecărui comentariu, fie el de la un curios, de la vreun răutăcios sau admirator. Și tocmai datorită deschiderii de care a dat dovadă, a acceptat fără să stea pe gânduri invitația de a-mi răspunde la câteva întrebări.

1. La ce vârstă ai descoperit că ai această pasiune?
Aș zice mai degrabă că ea m-a descoperit pe mine. De mic copil mi-a plăcut să desenez și să mă joc cu culorile.
2. Când ai început să iei pictura în serios, să o studiezi?
Sunt două lucruri diferite.. luatul in serios si studiatul. Cât despre studiat, există două variante de răspuns. În serios  pot spune că am luat-o începand cu 2001 și foarte în serios în 2007 când am trecut pe pânză. Cât despre studiat, am preferat mereu practica cu mici stropi de teorie. Apoi in 2007 dupa primele pânze am inceput și studiile “oficiale”. Doar că studiile din cadrul Universtitatii Nationale de Arte din București nu au fost de pictură ci de grafică pentru că la ce am ales sa pictez am considerat că pentru a avea rezultate cât mai bune îmi trebuie un desen pe măsură. Așadar, grafica la studii.
3. Cam câți ani te-ai școlit în acest sens?
 3 ani.
4. Îți amintești de prima pictură vândută?
Da, aveam 16 ani dar era mai degrabă grafică pe sticlă. Doar negrul dat pe spate a fost dat cu pensula.
5. În ce curent artistic ți-ai încadra picturile?
Suprarealism
6. De ce personajele pictate de tine nu au chip?
Îmi rezerv dreptul de a nu raspunde la această întrebare!  :)))) E secret!
7. Știu că tu compui de asemenea poezii, și le publici. De unde nevoia de a compune poezii?
De unde.. nu am nicio idee. Simt nevoia să mă exprim prin scris. De mic aveam ceva cu versurile iar in 2004 am zis să scriu mai multe. După mai puțin de un an pusesem cap la cap primul volum.
8. Câte volume ai publicat până acum, și unde le pot găsi cititorii noștri?
5 volume, următorul apare acum în septembrie. Am avut facultatea pe cap și alte probleme, lipsa timpului și a banilor m-au ținut pe loc (dar nu și din scris) până în 2011 când am revenit cu volume noi. Mi-am propus să apară 2 cărți pe an. Martie și septembrie. De găsit… cu siguranța nu în librării. La mine sau la lansările de carte.
9. De unde ideea unui blog?
Din nevoia de a structura tot ceea ce fac, e o lista prea lungă iar conținutul extenuant.
10. În ce sens te-a ajutat blogul, ca artist?
Ar fi promovare, ușurința cu care ceilalti pot răsfoi mai tot ce fac cu doar câteva clickuri și mai ales sa conturez o imagine de ansamblu.
11. Unul din lucrurile pe care le apreciez la tine este sinceritatea aceea, uneori răutăcioasă, a articolelor. Consideri că ai avut de pierdut din cauza ei?
De ce să am de pierdut prin faptul ca le spun lucrurilor pe nume? Mai degraba au avut alții de pierdut, dar eu sigur nu :D
12. Ce faci în timpul liber?
Dorm, pictez sau fac sex. Dar depinde cum definim timpul meu liber având în vedere că pictez 16-20 de ore pe zi. Mai citesc (dar de regulă când nu sunt acasă) sau sparg semințe și mă uit la filme. Ador sa zac! :X

13. Ți-ai făcut prieteni prin intermediul blogului?

Prieteni ar fi mult spus. Dar… da.

Citeste si:  Interviuri cu bloggeri: Luiza de la lizu.ro: "Planul meu offline e să trăiesc frumos să am ce povesti online."
14. Ce crezi că te ajută mai mult în a-ți face arta cunoscută și înțeleasă: blogul sau profilele de pe diverse rețele de socializare?
Blogul. Pus pe diversele profile de socializare. Sau informația de pe blog.. înțelegi tu :D
15. Te vezi făcând altceva în afară de artă? Dacă da, ce?
M-aș pricepe de minune să tai frunză la câini! Dar fără artă nu aș mai fi eu.
16. În încheiere, aș vrea să ne spui exact, unde găsim o galerie a lucrărilor tale, înafară de cea de pe blog?
Acasă.

 

Luciana Corlan

Sunt Lucianna. Viitor traducător și cinefil tot mai înrăit. Mă puteți citi și pe Lucianna.Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

9 thoughts on “Andrei Pavel – Artist, nu blogger

  • August 16, 2012 at 6:01 pm
    Permalink

    Felicitari pentru acest interviu. Apreciez sinceritatea raspunsurilor :)

  • August 16, 2012 at 9:23 pm
    Permalink

    Il cunosc pe Andrei cam de un an si putin si pot sa spun ca este un om minunat si tocmai sinceritatea si talentul lui sunt de o raritate fascinanta….il respect si il apreciez enorm. Merita tot ce e mai bun si recunoastere globala!! Felicitari Andrei!!

  • August 17, 2012 at 1:08 pm
    Permalink

    Eu apreciez comunicarea cel mai mult! Răspunde la absolut toate comentariile, pe Facebook, pe blog, oriunde i le lași! Iar asta arată cât de mult ține la cei care îl apreciază!

  • August 19, 2012 at 11:24 am
    Permalink

    Luciana, iti doresc mult succes si in continuare cu ceea ce faci. Descopera in continuare artisti tineri, talentati daruiti de la Dumnezeu sa ne incinte cu arta lor. Poate asa, intr-o zi, vom fi mai multi cei care vom repune adevaratele valori la locul lor! Iti spun toate astea nu pentru ca sunt mama unei artiste (fie ea si in devenire) ci pentru ca sper din tot sufletul ca toti tinerii talentati ai acestei natiuni sa reuseasca in ceea ce fac si sa fie recunoscuti! Trebuie sa incercam mereu sa restabilim scara valorilor artistice si morale ale acestei natiuni stravechi si frumoase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *