Care sunt avantajele si dezavantajele unui laptop second hand?

Laptopul, în ultimii ani, a început să ocupe o pondere tot mai mare în preferinţele oamenilor atunci când au nevoie de un calculator personal. Adepţii unei unităţi desktop second hand sau chiar nouă au rămas destul de puţini comparativ cu cei care prefera laptopurile.

Într-un fel e destul de normal să se întâmple asta pentru că un laptop este mult mai uşor de transportat. Să nu uităm că utilizatorii în fiecare săptămână călătoresc, au copii care pleacă pe la facultăţi, au joburi care-i ţin în permanenţă pe drumuri şi aşa mai departe. Cred că iese în evidenţă destul de bine nevoia de mobilitate, nevoie pe care un laptop o satisface cu brio indiferent că discutăm despre un laptop nou sau un laptop second hand.

Care sunt avantajele şi dezavatajele unui laptop second hand?

Cel mai mare avantaj pe care un laptop, fie nou sau refurbished, îl are îl reprezintă mobilitatea. Nu eşti legat de cabluri şi fire asemenea unui desktop. Singurul cablu care te mai tine câte odată legat de priza este cel de alimentare. Laptopul are baterie ce trebuie încărcată. Bateria unui laptop nou tine undeva la maxim 3 ore de utilizate medie iar cea a unui laptop second hand tine undeva la două ore.

Citeste si:  Traduceri si legalizari - servicii cautate de oricine

Drept dezavantaj principal, apreciem că îl reprezintă preţul/performanta mult mai ridicat comparativ cu o unitate desktop. Adică, un laptop de scump va fi mult mai slab decât un desktop de aceeaşi valoare, din punct de vedere al performanţei. Achizitia unui laptop, are de regula la baza ca si motivatie principala, mobilitatea pe care o ofera insa acest lucru nu inseamna ca trebuie sa renuntati la performante intrucat si laptopurile au configuratii bune, care pot permite renderarea video, editarea foto sau multi-taskingul.

Din punctul de vedere al majorităţii utilizatorior de laptopuri exista foarte puţine motive să cumperi un laptop nou şi mult mai multe motive să alegi un laptop din oferta de laptopuri sh. Printre cei care, de obicei, achiziţionează un laptop nou sunt jucătorii înrăiţi care au nevoie de mobilitatea unui laptop de ultima generaţie şi care pe o perioadă de aprox 1 an îşi asigură posibilitatea de a rula, la rezoluţie maximă, ultimele apariţii în materie de jocuri. Tot în aceeaşi categorie intră marii oameni de afaceri, designeri, DJ, oameni care lucrează pe bani foarte mulţi şi îşi permit să investească mult pe un laptop.

Motivele pentru care merita să cumperi un laptop second hand

  • Cumperi exact cât ai nevoie pe moment. Produsele second hand sunt nişte produse ale oamenilor care nu sunt dispuşi să irosească banii doar pentru a avea un obiect nou.
  • Tehnologia se devalorizează exact cu viteza cu care avansează. Dacă alegi un laptop second hand vei pierde mult mai puţini bani decât dacă cumperi unul nou.
  • Investiţia în tehnologie cea mai proastă alegere, dacă job-ul tău nu implică utilizarea celei mai noi performanţe în IT
  • Mulţi se feresc să cumpere produse second hand pentru că de multe ori nu se oferă garanţie. Ei bine, dacă alegi să cumperi un laptop second hand dintr-un magazin de specialitate, ţi se va oferi o garanţie de 12 luni pentru produsele second hand şi 36 de luni pentru produsele refurbished.
Citeste si:  Tipuri de plase folosite in agricultura

Un laptop second hand rămâne opţiunea omului raţional, care gândeşte şi ştie exact cât să plătească pentru a-şi duce la îndeplinire sarcinile . Mândria şi fala sunt destul de costisitoare, aşa că trebuie să optaţi întotdeauna pentru soluţiile cele mai ieftine pentru a vă satisface nevoile.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *