Globurile de Aur

Anul acesta, în data de 15 ianuarie, va avea loc cea de-a 69-a ediţie a decernării premiilor Globul de Aur (Golden Globe Award), pentru excelenţă în film şi televiziune, la nivel naţional (SUA) cât şi internaţional.

Cu toţi cunoaştem că cea mai aşteptată ceremonie a anului din lumea filmului este decernarea premiilor Oscar, care are loc în luna februarie pe data de 26. Dar se ştie ca mulţi dintre nominalizaţii la Globul de Aur , vor fi şi pe lista celor pentru Oscar.

Nominalizările pentru Globul de Aur sunt diferite faţă de cele pentru Oscar. Nu o să le trec în revistă pentru că le puteţi vedea aici .

Prima decernare a acestui premiu a avut loc în 1944 şi dacă la început totul era prezentat de către jurnalişti, pentru că ei au fost cei care au fondat acest eveniment (The Hollywood Foreign Press Association- HFPA), ulterior artiştii au ajuns să fie prezetatorii ceremoniei.

În cadrul acestui eveniment se acordă şi premiul Cecil B. DeMille, pentru contribuţii remarcabile aduse industriei filmului, anul acesta fiind pe listă Morgan Freeman. Din 1963 se acordă şi titlul Miss Golden Globe. Ceremonia este o încununare a succesului de care se bucură nu doar filmul ci şi producţiile de televiziune.

Actele de donaţie care se realizează anual prin intermediul acestei ceremonii şi a celor de la Hollywwod Foreign Press Association a ajuns la suma extraordinară de peste 1,5 mil de dolari. Banii merg spre evenimente caritabile din lumea filmului, fundaţii, burse şcolare precum şi către cei afectaţi de tragicele dezastre naturale.

Citeste si:  Biel nu mai este Viper

În România, pentru împătimiţii acestui tip de eveniment, se va putea urmări transmisiunea live pe HBO, în noapte dinspre 15 spre 16 ianuarie, începând cu ora 03.00.

Rus Bianca

VMR, in traducere libera, viitor mare regizor :) |Va invit pe blogul meu Rus Bianca| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *