Seriale pe bandă rulantă

De când mă ştiu mă uit la un serial, fie că erau western-uri sau seriale de desene animate la început, în copilăria mea, fie la binecunoscutele seriale americane, europene (cu precădere britanice), asiatice.

O categorie aparte sunt serialele americane cu mii de episoade care au apărut şi la noi în anii ’90, precum: Tânăr şi neliniştit, Santa Barbara sau renumitele seriale sud – americane: telenovele. Fiecare categorie a fost şi este urmărită de către milioane de telespectatori din toată lumea.

Primele seriale au început prin 1910 cu Arsene Lupin contra Sherlock Holmes, care incitau spectatorii să vină să vadă următorul episod, pentru că, tipic pentru un serial, fiecare episod al unui film de acţiune era să termine în coadă de peşte: protagonistul este pus într-o situaţie extraordinară, din care pare că nu mai ai are scăpare. Perioada mută a cinematografului a adus multe seriale pentru a-i convinge pe spectatori să facă parte din acest fenomen care lua amploare: Cinematografia! Nici perioada sonoră, până prin anii ’50 nu s-a lăsat mai prejos. O listă cu seriale din această epocă o puteţi vedea aici.

Serialele au evoluat, în special cele americane, de la renumitul Dallas la Maddie şi Davis, Friends, Seinfeld, CSI, Grimm, Gossip Girl. Fiecare serial face parte dintr-o anumită categorie: dramă, acţiune, comedie, SF, horror, documentar etc. O listă cu seriale poliţiste puteţi găsi aici.

Citeste si:  Cum se faceau filmele

Există filme care având un succes mare la public s-au transformat în seriale, sau invers. Câteva seriale foarte urmărite din perioada noastră ar fi: House, Grey’s Anatomy, Bones, Gossip Girl, Two and a half men, How I met your mother, Desperate Housewives, Californication, True blood, Fringe etc. şi evident, serialele non-americane: britanice, australiene. japoneze şi nu în ultimul rând, româneşti.

Voi ce seriale urmăriţi şi care credeţi că este reţeta de succes a unui serial reuşit?

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Rus Bianca

VMR, in traducere libera, viitor mare regizor :) |Va invit pe blogul meu Rus Bianca| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

11 thoughts on “Seriale pe bandă rulantă

  • February 5, 2012 at 1:49 pm
    Permalink

    Eu una ma uit si la anime-uri gen Death Note (l-am terminat) si Naruto, am vazut si Nana si muuuuuuuulte anime-uri. Acum m-am reapucat de Jigoku Shoujo (Fata Iadului). E genial. Asa mai horror :D
    Ca seriale cu oameni adevarati :)) urmaresc True Blood (astept ultimul sezon in iunie sau iulie), Vampire Diaries, Pretty Little Liars si vreau sa ma apuc de Fringe dupa ce termin cu examenele :)

  • February 5, 2012 at 1:54 pm
    Permalink

    Am o lista lunga de seriale la care ma uit, insa deocamdata sunt prinsa cu Gilmore Girls. Am prins serialul cand eram destul de mica si am crescut cu el cum unii au crescut cu Tanar si Nelinistit. Bine, ei inca mai pot sa creasca cu serialul asta :)) Cum al meu serial de suflet s-a terminat dupa al saptelea sezon, il mai revad din cand in cand. Acum sunt la a doua revedere si inca ma distreaza la fel de mult ca prima data cand l-am vazut. :)

  • February 5, 2012 at 2:34 pm
    Permalink

    ai uitat de Supernatural, care desi au cam lungit povestea, au inca destul de mult succes

  • February 5, 2012 at 2:47 pm
    Permalink

    Eu urmaresc cam astea cele mai cunoscute, nu m-au fascinat anime-urile. Sper sa iti faci timp dupa sesiune sa vezi Frige-ul pentru ca , cel putin pentru mine, este foarte interesant facut.

  • February 5, 2012 at 2:48 pm
    Permalink

    Serialul meu de suflet este Friends. Desi am vazut toate sezoanele de nu stiu cate ori, din cand in cand mai bag un episod sa ma binedispun. Dupa atatia ani, le stiu replicile pe de rost. :)) Imi place umorul american de genul asta.

  • February 5, 2012 at 5:41 pm
    Permalink

    M-am uitat la toate mentionat de tine si la multe altele. La unele gen Friends ma uit si acum si nu le refuz chiar dac ale-am mai vazut :)

  • February 6, 2012 at 8:32 pm
    Permalink

    Nu am uitat:) Nu le-am mentionat pe toate, pentru ca mai sunt cateva.

  • February 6, 2012 at 8:34 pm
    Permalink

    Cum ii spunea si lui Radu mai sus, mai sunt cateva foarte urmarite, si sunt altele mai putin populare , la care m-am uitat si inca ma uit cu drag. Mi-aduc aminte de boom/ul facut de Prison Break sau Stargate si toate din categoria SF si multe altele. Sa speram ca scenaristii mai au cu ce sa ne surpinda :)

  • February 8, 2012 at 5:04 pm
    Permalink

    Un serial pe care îl recomand din tot sufletul este Brothers and Sisters. Superb! :X:X:X

  • February 16, 2012 at 12:24 pm
    Permalink

    Urmaresc multe seriale, de toate genurile cred. Favorite ar fi: TVD, PLL, Chuck, HIMYM,Tow and a half men,Alcatraz…si multe altele. Reteta pentru succes? Cred ca ar fi originalitatea si suspansul! :D

  • February 25, 2012 at 4:18 pm
    Permalink

    American Dad, American Horror Story, Blue Mountain State, Boardwalk Empire, Breaking Bad, Californication, Dexter, Dragon Ball, Dragon Ball Z (US), Entourage, Family Guy, FlashForward,Fringe, Game of Thrones, Gossip Girl,Grimm, Harper's Island, Heroes, House, How I Met Your Mother, I Hate My Teenage Daughter, Jericho, Joey, Kyle XY, Life Unexpected, Little Britain, Little Britain USA, Lost, Mike & Molly, Misfits, New Girl, Nip/Tuck, Oz, Prison Break, Rome, Shameless US Spartacus: Blood and Sand, Spartacus: Gods of the Arena, Suits, Supernatural, Terra Nova, The Big Bang Theory, The Mentalist, The O.C., The Sopranos, The Vampire Diaries, The Walking Dead, The X-Files, True Blood, Two and a Half Men

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *