StreetDance 2

Mare fast, sala plină aşteptând cu sufletul la gură premiera StreetDance 2 în 3D… şi… fiasco!
Se ia un dansator de hip hop bine făcut, se pune o poveste incredibil de clişeizata şi stupidă, se amestecă cu nişte coregrafii frumoase şi pam pam: filmul s-a născut!
SteetDance 2 este o încântare doar la nivel de coregrafie pentru că scoate la iveală un amestec interesant între salsa şi street dance.
Povestea simplă nu pune cu nimic în valoare pe artişti. Poate şi pentru că toate dansurile sunt lipsite de fluiditate şi editate prost.
Un tânăr dansator îşi doreşte din tot sufletul să învingă pe trupa favorită, campioană de multă vreme, Invincibilii şi se gândeşte că singura modalitate este cu o surpriză de zile mare: o trupă formată din cei mai buni dansatori din Europa care să reuşească să prezinte un nou gen al dansului în timpul competiţiei din Paris.
Toate merg strună, managerul trupei, un puşti londonez, membrii trupei şi vedeta grupului: Eva (dansatoarea de salsa) îşi dau tot interesul să câştige.
Vă puteţi imagina finalul, nu?
Fiecare replică este ca nuca în perete, nu există absolut nimic natural, în afară de limbajul mişcării. Actorii nu sunt actori, în afară de unchiul Evei, Tom Conti. Restul dansează şi vorbesc.
Bravo pentru strădania lor şi coregrafilor, pentru că acolo s-a văzut o muncă imensă.
Merită menţionată prestaţia Sofiei Boutella, talentata dansatoare pe care aţi putut s-o urmăriţi în două documentare ale Madonnei.
Vă recomand mai bine să mergeţi la cursuri de salsa sau tango!

Citeste si:  Magnolia

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Rus Bianca

VMR, in traducere libera, viitor mare regizor :) |Va invit pe blogul meu Rus Bianca| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *