Mic îndrumar pentru bacalaureat
Se apropie mărețul examen de maturitate, infamul test al cunoștințelor neadunate în 12 ani de școală și patru ani de liceu. Dar pentru că sunt un om bun, atins de forța divină, mă aplec spre voi și vă ajut. Buni oameni în impas de bac, iată ce trebuie să știți, deocamdată din istorie și română, că la matematică ie (sic!) cu cifre și e cam greu pe Facebook cu ele.
Întâi și întâi, ei s-au despărțit și a fost de tot. Șapte ani mai târziu, el avea să moară. Dar să nu-i purtăm ei de milă, a scuturat cireșul cu cine a găsit, dar e posibil ca pe el să-l fi iubit – cât nu era ocupat Caragiale, desigur.

Apoi, de istorie vă zic. Acesta e un tip de care ați auzit dacă vă uitați la desenul animat “Prințesa Sissi”. El era prințul Franz de acolo, chipeș și toate cele. Eh, în realitate n-a fost așa de chipeș, dar cui îi pasă. Din cauza uciderii lui s-a pornit Primul Război Mondial. Ce om, nu? să moară tocmai când lumea se pregătește de luptă pe front.

Și, în final, aceiași de mai sus, dar cu începutul “logodnei”. Eh, cam așa a debutat, cu o minciună de-a soției. Între timp, el a dat ochii cu pretendentul I.L.C. la casa lui Titu Maiorescu. S-au salutat reciproc de mamă și alte rude și i-a despărțit Maiorescu din calda îmbrățișare a pumnilor.

Hai, nu vă rușinați, vreți și cu matematică? Dacă da, ziceți și vin și de-alea. Hai, acum, până nu vine bacul peste voi.
Sursă foto: Sfântulor
Ar fi trebuit sa zici si ceva despre Carol al II-lea. Cum suferea el de priapism si facea "figuri in trei" cu Elena Lupescu si Ernest Urdareanu.
Veronica Micle rullz ! :D
Da, bună asta cu Carol. Fac pe tema nașterii bastardului lui principal :D.
Haha, d-abia astept. :))
Am mare nevoie de un indrumar pentru matematica. Polinoame, integrale, functii, matrici si teoreme :))
pentru tine in curand o postare despre polinoame, integrale, functii, matrici si teoreme :D