Elogiul unei societăți conduse de branduri

Autor: Iulia Roman

La întrebarea pusă în cadrul concursului realizat cu HzpeStreet “Care este cel mai puternic brand românesc?”, răspunsurile au fost Constantin Brâncuși, Dacia, Nadia Comăneci, Borsec, Dracula, Hagi, Eugenia, Salamul de Sibiu. România, în special, şi-a răzbunat libertatea şi drepturile prin poveştile brandurilor occidentale. Realismul socialist dezvăluie o societate condusă de mărci, de logo-uri şi campanii de marketing.

„Invazia produselor”  este o expoziţie semnată de  Eugene Al Pann, care poate fi admirată în perioada 22 iunie – 20 iulie la Fine Art Concept-Store. Aceasta este o continuare a proiectului început în anul 2010 la Chelsea Art Museum din New York. Expoziția a adus atunci în fața publicului american o Românie fascinată de brandurile occidentale ca iluzie a libertății și luxului de care era privată în perioada comunismului.

Curentul pop-art, care a luat naștere în anii ’60 ca expresie a unei societăți consumeriste aflate în plină expanisune, își mai găsește surse de inspirație în contextul actual cosmopolizat de același miraj al puterii imaginilor. Chiar și după o jumătate de secol zdruncinat de schimbări politice și economice majore, iată că produsele au reușit să își mențină dominația. Tablourile seriei  “Invazia Produselor” a artistului Eugene Al Pann, membru International Association of Fine Artists, Allied Artists of America, Union of Fine Artist of Romania, Association of Fine Artists of Romania şi reprezentantul Galeriei ArtXpert Bucharest, par, la prima vedere, adevărate reclame ale produselor de larg consum. În realitate, imaginile expuse așează percepția consumatorului pe o nouă treaptă, într-o perspectivă diferită.

Citeste si:  Topul celor mai ecologice masini ale anului 2015

Obsesia brandurilor și prezența lor exagerată în viața cotidiană sunt ironic explicate în această expozitiei. Un conglomerat de imagini iconice , de la personaje istorice la logo-uri de firme și sigle ale produselor de îmbracăminte, totul e explicat subtil în notele de subsol ale lucrărilor, în așa fel încât vizitatorul să fie lămurit de la primul contact cu lucrările.

Aproape 30 de lucrări din perioada 2010 -2012 prezintă vizitatorilor o societate dirijată de branduri și imagini, din perspectiva artistică a realismului socialist-capitalist. Sediul ArtXpert Fine Art Concept-Store se află pe Strada Puțul lui Zamfir nr. 45, iar programul galeriei este de marți până vineri în intervalul 14.30 – 19.30, cu intrare liberă.

Sfântu' Așteaptă

Un om divin de-al dracu'. A mai scris și AICI. Dacă îți plac articolele mele, abonează-te la feed-ul RSS Blog Event.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *