Începe Barmaniada!

Barmaniada este singura competiţie anuală completă, adresată barmanilor din România! Un concept unic pe piaţa românească, Barmaniada reuneşte anual cei mai rapizi barmani, cei mai pricepuţi mixologi, cei mai uluitori entertaineri, cei mai buni barista şi sommelieri!

Competițiase adresează tuturor barmanilor din România, provocarea fiind participarea la toate cele șase etape, sub îndrumarea juriului. Pentru fiecare etapă va exista un șef de juriu străin, specialist pentru etapa respectivă, iar intreaga comisie va fi formată din reprezentanți internationali și naționali cu renume în domeniu.

Cele 6 etape ale celei de a patra ediții sunt: Speed service – 28 AugustBere- Octombrie, Somelier- Octombrie, Barista – Noiembrie, Mixologie– Noiembrie, Working flair & Exhibition – 11 Decembrie.  Încă se mai fac înscrieri pentru prima etapă.

Concurenții vor fi punctați pentru fiecare etapă, urmând ca la final, cel care va acumula cel mai mare punctaj să fie desemnat Barmanul Anului 2012, cu miza de 1000 de euro! După el, vor urma, pe podium, primele 3 locuri: Locul  1 – 400 Euro, Locul  2 – 250 Euro, Locul  3 – 150 Euro. 

Barmanul Anului 2012 va reprezenta oficial România la Jameson Bartenders Ball, fără preselecție!

Prima etapă a competiției va avea loc pe 28 august, ora 20.00, în Spice Club.

Citeste si:  Cursa cu rațe de plastic ProFM

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Luciana Corlan

Sunt Lucianna. Viitor traducător și cinefil tot mai înrăit. Mă puteți citi și pe Lucianna.Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *