Materialul care îmbracă

Sursa foto: squidoo.com
Sursa foto: squidoo.com

Materialul care îmbracă, culoarea, textura reprezintă feminitatea în plinătatea ei. Orice femeie puternică care a reuşit în viaţă a ştiut cum să se poarte cu corpul şi imaginea ei în faţa celorlalţi.

Chiar dacă mulţi designeri sunt bărbați, veşmântul a fost în principal creat pentru femeie şi abia apoi pentru bărbat.
Realizată mai degrabă să acopere decât să descopere, haina nu trebuie să facă altceva decât să asigure un confort termic şi emoţional, nimic în plus sau în minus. Să dezvăluie o personalitate indiferent de climă, ţară, nivel de viaţă sau sex.
Oricâte schimbări a adus fiecare epocă, fluiditatea liniilor şi comoditatea ar trebui să primeze.

Inovative, clasice sau extravagante hainele se comportă aşa cum sunt lăsate de mâini, picioare, trup, minte şi suflet.
Am putea vorbi despre ce aduce fiecare an în parte, care sunt noile tendinţe, ce este la modă, dar mai important decât asta este să ne simţim bine în pielea noastră pe care o putem afişa celorlalţi.

Casual sau haute couture, forma poate exprima o idee, dar ea nu poate îmbrăca.
Oamenii sunt adaptabili dar ca să-şi pună în evidente calităţile, gustul nu este suficient pentru că el poate trece peste canoanele impuse de societate şi de vremuri.
A personal buyer pe care-l folosesc cei care îşi permit, nu caută în piaţă sau în magazine de fiţe, ci încearcă să cunoască persoana pentru a-i găsi hainele potrivite şi este îndrăgostit de frumuseţe.

Citeste si:  Blog colectiv cauta autori

Estetic vorbind ceva plăcut ochiului este relativ în funcţie de fiecare, iar o nepotrivire între caracter şi îmbrăcăminte nu face decât să sădească şi mai multe semne de întrebare asupra personalităţii persoanei în cauză.
Cred că fiecare dintre noi asociem o culoare şi un stil persoanelor din jurul nostru.
Magazinul Real întâmpină dorinţele tuturor în acest sezon oferind prin brandul său propriu Designers, articole pentru toată familia, indiferent de stil, pentru orice moment al zilei, îmbinând culoarea, textura şi croiala pentru a fi accesoriul potrivit acestei toamne.

Nu căutaţi preţuri şi apreciaţi calitatea înainte de orice, pentru că aceasta nu se demodează niciodată.
Mie îmi plac non culorile, roşul, verdele pădure, cărămiziul şi hainele care mă transformă în ceea ce sunt pe dinăuntru dar aranjează exteriorul. M-am născut toamna şi nu pot privi viaţa altfel decât aşa cum m-a azvârlit în lume: repede, înainte de a veni ploile, pregătită cu cizme şi umbrelă pentru frig.

Mi-ar plăcea să-mi văd toate rudele şi prietenii îmbrăcaţi potrivit pentru ceea ce sunt.
Arta costumului nu se învaţă din cărţi şi dacă ajungi în magazin în faţa unei haine nu vei ştii dacă este pentru tine sau pentru cerşetorul de la colţul străzii.

Bucuraţi-vă de asocierea tuturor elementelor care compun articolele vestimentare şi pe care le urmărim ani întregi la ceilalţi fără să ne dăm seama cum reuşesc să le combină atât de bine încât să ne facă să visăm şi să creăm pentru alţii.

Citeste si:  Mașina prin ochii mei

Acest articol participă la SuperBlog 2012.

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Rus Bianca

VMR, in traducere libera, viitor mare regizor :) |Va invit pe blogul meu Rus Bianca| |Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *