O tabletă cu touchscreen pe zi ține mailul aproape

Uneori mă enervez că unii oameni, în special cei mai bătrâni, nu se descurcă așa de bine cu tehnologia. Deh, mie mi-e ușor, stau pe lângă ea zilnic, fie că e un calculator, fie că e telefonul, tot dau de ceva. Ar fi ceva să mă văd la 80 de ani la fel de știutor în ale tehnologiei, dar probabil că nu va fi așa.

Dacă acum recunosc un SSD când îl aud, probabil că peste mulți ani de azi înainte voi fi cam lent. Vai de nepoții mei când or vrea să mă învețe cu hologramele cu care pot interacționa. Desigur, voi păstra telefonul pe lângă mine, le mai pasez un mesaj rapid, îi mai sun, doar-doar s-o îndura să-mi seteze roboții prin casă și să-mi actualizeze tehnologiile pe care le voi deține. Dar ce zic eu, poate casa toată îmi va fi un robot.

O casă cu pereți din monitoare LED, iar afară cu camere de filmat să mă și sperii uneori, nu altceva. Să văd tot ce mișcă pe lângă casă ca și cum aș fi afară, dar din confortul intimității. Nu mă aștept să fac față cu greu tehnologiei, chiar dacă voi fi destul de bătrân. În definitiv, și bunicul s-a adaptat la telefonul, deși în tinerețea lui doar radioul era ultima modă și cea mai avansată aparatură. Învârt eu acum tabletele în palme și pipăi cu buricele degetelor Android-ul, dar la 80 de ani mă voi mai domoli. O iau ușor, mai întâi voi învăța să nu mă mai sperii de holograme.

Citeste si:  Supraveghere din cer cu drone

Cum de ce să mă sperii? Păi, faci ce faci și, poc! apare fiică-ta întrebându-te de bine. Și, probabil, așa cum unii sunt nostalgici după scrisori, eu voi fi după mail. Și în nopțile grele de toamnă sau iarnă mă voi refugia într-un fotoliu, îmi iau o tabletă pe picioare și mai deschid, de dragul tinereții, fostele conturi de mail. Apoi adorm cu un sforăit zgomotos, dar asta-i altă poveste.

Articol scris pentru SuperBlog 2012

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Sfântu' Așteaptă

Un om divin de-al dracu'. A mai scris și AICI. Dacă îți plac articolele mele, abonează-te la feed-ul RSS Blog Event.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *