Jamie Oliver

De aproape o lună, Jamie a lansat Food Tube, un canal pe care intru aproape zilnic și nu mă mai satur de el, pur și simplu. În afară de filmulețe cu rețete vechi ale sale, Jamie a adus un soi de echipă, formată din bucătari talentați și pasionați, youtube-ri foarte pricepuți la gătit pe care i-a remarcat, precum și oameni cu care a lucrat de-a lungul timpului, și care au ceva de dat mai departe.

Astfel, ca să aveți câteva puncte de plecare la vizitarea canalului, recomand câțiva membri ai echipei:

Aaron Craze este un fost elev al simpaticului bucătar, specializat în mâncarea „de stradă” (street food). Veți vedea în el un mic Jamie, ca și entuziasm în bucătărie, dar un altfel de talent, ca și fel de a găti și a aborda mâncarea. Este o plăcere să îl urmăriți!

Genaro Cotaldo este un italian bătrânel și simpatic, extrem de pasionat de arta gătitului. Se poartă ca un artist cu opera sa cu mâncarea, folosește cuvinte de îndrăgostit să o descrie. Dacă la prima vedere pare că se dă în spectacol, după două, trei clipuri, veți vedea cât de serios vorbește și cât este de implicat. O dulceață de bătrânel, genul pe care l-ai vrea ca bunic, știind sigur că poveștile sale nu te vor plictisi niciodată.

Citeste si:  Un chilipir merge oricând

Georgie from the Food Team – Food Team sunt 3 tinere cu care Jamie lucrează de când se știe. Ele se ocupă de partea de documentație a proiectelor. Dintre ele, pe Food Tube se remarcă Georgie, care gătește uneori, când nu dă sfaturi alături de colege. Are un stil cald, liniștit, de prietenă foarte bună care te învață, și îți mai spune și câte un secret de bucătărie.

David Loftus este fotograful cu care Jamie lucrează de ani buni. Rolul lui în echipă este să vă învețe trucuri simple și la îndemână pentru fotografiile pe care le veți face.

Cam asta este parte din echipă care îmi place mie cel mai mult. Ar fi și DJ BBQ, dar el apare numai în filmul de prezentare. Aștept ceva demn de pus pe blog.

Până atunci, bucurați-vă de Food Tube!

Sursa

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Luciana Corlan

Sunt Lucianna. Viitor traducător și cinefil tot mai înrăit. Mă puteți citi și pe Lucianna.Daca iti plac articolele mele aboneaza-te la  RSS Feed-ul Blog Event !|

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *