Filme nu doar cu o poveste, ci şi cu unele teorii

Sunt filme din care nu rămânem numai cu povestea, ci şi cu anumite cunoştinţe despre psihologie sau despre cum funcţionează creativitatea. Am în vedere filmele “A Beautiful Mind” (O minte sclipitoare) (2001) şi “Proof” (Dovada) (2005).

Filmul “A Beautiful Mind” e despre John Nash, un matematician care reuşeşte, în cele din urmă să-şi controleze cât de cât schizofrenia. Adică, deşi încă îşi mai vede fostul coleg de cameră şi pe nepoţica acestuia, dar şi pe un angajat al guvernului (şi despre care află în cele din urmă că nu erau, de fapt reali), el reuşeşte să funcţioneze în lumea reală, să identifice cine este real şi cine nu şi să predea din nou. El refuză să ia medicamentele pentru că astfel nu mai poate lucra şi de aceea învaţă să distingă realul de iluzie. Îşi dă seama, pentru început, cu mintea să raţională, că nepoţica fostului coleg de cameră nu are cum să fie reală deoarece ea rămânea mereu la aceeaşi vârstă, în ciuda trecerii timpului. În film nu există tratament psihanalitic, doar medicamente şi şocuri electrice. Iar John Nash caută o altă soluţie…

Un film care ar putea fi (deşi nu a fost intenţionat drept) o urmare a filmului “A Beautiful Mind”, “Proof”, e povestea fiicei matematicianului John Nash, Catherine, care se află într-un moment dificil. Se întreabă dacă nu cumva a moştenit şi ea boala tatălui său.
Un student încearcă să îşi descopere propria teorie şi în acelaşi timp studiază ultimele caiete ale lui Nash. Printre acestea, este găsit un caiet cu o descoperire importantă. După scris pare a fi al lui Nash, însă se dovedeşte că de fapt e al lui Catherine. Nash nu mai putuse lucra în ultimii săi ani. Există o teorie conform căreia tata şi fiica pot avea scris asemănător dacă petrec mult timp împreună.
Ce mai aflăm interesant din acest film e că la o conferinţă la care participase studentul asistase şi la petreceri şi la momentul luării drogurilor de către matematicienii care credeau că la 23 de ani creativitatea atinge vârful şi apoi se află în declin. Aceştia luau amfetamine pentru a-şi păstra creativitatea. Altfel, spuneau ei, descoperirile măreţe aparţineau celor tineri.

Citeste si:  Turnul Infinity, spirala Dubaiului

Aceste două filme, deşi sunt de ficţiune, ne prezintă teorii care fascinează şi ne fac să ne punem întrebări.

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Ana Irina

Colaborator Blogevent din 1 octombrie 2013. Scriu articole pentru Bibliocarti.com, Cooltrends.ro si nu numai. Am mai colaborat cu articole pe site-ul Efemeride. Din 2009 scriu pentru sectiunea Actualitatea Freud pentru site-ul AROPA. Din august 2014 iubitoare de haiku.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *