Piese de teatru recomandate

Într-o vreme am fost la Teatrul Metropolis şi am văzut ceva piese.
Mi-au plăcut şi recomand:

– “Baba care ascultă ABBA” – dulce-amară, amuzantă pe alocuri, a fost şi prima piesă văzută la acest teatru.
– “Peste cu mazăre” – acelaşi gen.
– “Floare de cactus” – văzusem filmul iar piesa a fost o plăcere şi ea de văzut.
– “Sfârşit de partidă”, piesa lui Samuel Beckett – o piesă despre absurd.
– “Nebuna din Chaillot” – a fost drăguţă.
– “Opposites attract” – despre relaţii, privite cu umor.
– “Tarelkin” – interesantă, cu personajul numit in titlu prefăcându-se mort etc.

Singura care nu mi-a plăcut, dar nu mi-a plăcut deloc:
– “Zaruri şi cărţi” – doi oameni care nu fac altceva decât să discute tot spectacolul, stând la o masă (bine, se mai şi ridică), înjurând, fumând… Ce e aşa interesant aici? Aşa ceva poţi vedea şi gratis în viaţa de zi cu zi.

Şi am mai fost şi la Teatrul Bulandra unde am văzut piesa “Richard al III-lea se interzice”. Interesantă discuţia despre interpretarea piesei lui Shakespeare. E vorba despre o epoca interesantă pentru cei ce n-au trăit-o, fiindcă se pare că aceia care au trăit-o n-au fost prea încântaţi s-o revadă pusă în scenă. Dacă ar fi fost puţintel mai scurtă piesa ar fi fost mai bine.

Citeste si:  Festivalul Internațional Multicultural Fără Bariere 2012

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Ana Irina

Colaborator Blogevent din 1 octombrie 2013. Scriu articole pentru Bibliocarti.com, Cooltrends.ro si nu numai. Am mai colaborat cu articole pe site-ul Efemeride. Din 2009 scriu pentru sectiunea Actualitatea Freud pentru site-ul AROPA. Din august 2014 iubitoare de haiku.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *