Am observat în ultimul timp că din ce în ce mai multe persoane preferă să rămână în relația comodă pe care o au și să nu meargă mai departe, iar aici mă refer la întemeierea unei familii.
Mare majoritate consideră că o eventuală căsnicie le-ar distruge relația, i-ar face să se simtă constrânși, iar acest sentiment le-ar întări dorința de libertate.
Am întâlnit oameni care au relații de peste șapte sau opt ani. Par fericiți împreună, dar oarecum s-au blocat în acel stadiu. Mulți spun că nu are rost să schimbi ceva ce merge bine. Sunt perfect de acord cu asta. Dar o astfel de schimbare în mod normal ar trebui să aducă o stare de și mai bine, nu să distrugă totul. Adică, atâta timp cât ne înțelegem bine în relația pe care o avem, de ce nu ne-am înțelege la fel de bine și într-o căsnicie? Principiile până la urmă sunt aceleași.
Părerea mea este că teama este principalul motiv. Teama de un eventual eșec, teama de schimbare, teama de o implicare mai profundă, teama de responsabilitate. Odată cu implicarea într-o căsnicie, urmează și curiozitățile mătușilor curioase: un copil când faceți? Oricât de mult nu ne-am dori să recunoaștem, dar întrebarea asta o avem și noi. Iar acel copil cred că schimbă totul pentru toată lumea. Sau cel puțin așa ne imaginăm situația. Iar atunci, pentru nu a ajunge de fapt aici, preferăm să nu terminăm primul nivel al jocului, și să îi tot dăm replay, astfel încât să nu ajungem la acel moment de care ne temem cu adevărat:o familie=copil=altă viață=mi-e frică, vreau înapoi.
O altă explicație pe care am auzit-o, este aceea că oamenii se schimbă după ce se căsătoresc. Femeile se îngrașă, își pun bigudiuri și încep să turuie ca cea mai stricată moară, cu rost și fără rost. Bărbații își însușesc o burtă demnă de invidia unei femei gravide cu tripleți, un tricou alb mânjt cu muștar, bere și multă indiferență. Cine se transformă în personajele mai sus menționate, pur și simplu doar se satură să poarte niște măști care nu îi reprezintă și hotărăsc să își arate chipul, pentru că în mintea lor, căsnicia le oferă acel sentiment de siguranță.
Ca și într-o relație, într-o căsnicie trebuie să te implici, trebuie să lupți, trebuie să poți să vrei. Dacă aceste sentimente nu există de la bun început, astfel ca odată cu trecerea anilor să fie din ce în ce mai profunde, eu consider că nu merită timpul, energia și sentimentele investite.
Voi cum vedeți lucrurile? Ce preferați? O relație de lungă durată, sau o căsnicie?
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
lasitate. nu vrem sa acceptam lucruri si astfel ne lasam doar pe ideea de relatie comoda pentru ca putem rupe relatia cand se rupe ata.
Da, cam așa cred și eu. Că până la urmă și o căsnicie dacă nu funcționează poate fi întreruptă. Mulți au ideea că e ceva pe viață din care nu mai ai cum să ieși.
Amandoua au avantajele si dezavantajele lor.Casnicia ofara stabilitate, dar si delasare. Te complaci cu situatia ca e al tau/a ta pe viata si lasi zilele sa treaca fara sa incerci sa aduci ceva nou in relatie, ce duce la acreala aia ce se vede pe fetele tot mai multor cupluri casatorite. Pe partea cealalta, a relatiilor de lunga durata,eu le consider o provocare.Tot timpul trebuie sa dai ce ai mai bun din tine sa il/o pastrezi, plus ca mie personal mi-e teama de fraza "pe viata".;)
Raoul, pai cam asa ar trebui sa fie si intr-o casnicie. Sa aduci tot timpul ceva nou..Iar de faza cu “pe viata”, nu trebuie sa o privesti asa. Pana la urma daca nu se poate, exista varianta divortului. O casnicie nu ne leaga iremediabil de cineva.
Atata vreme cat exista iubire adevarata intre cei doi, casatoria devine o simpla formalitate. In fata lui Dumnezeu, iubirea sincera si devotata nu are nevoie de niciun act pentru a primi binecuvantarea.
Aniela, asta asa este…dar daca totusi exista iubire adevarata, iar cei doi nu fac pasul mai departe..asta ce inseamna?
Eu cred ca daca doi oameni se iubesc, se accepta, se inteleg, sustin, e pacat sa nu faca pasul spre oficializarea relatiei, mai exact casatoria. Sunt de acord si cu faptul ca oamenii se schimba dupa ce se vad cu hartia aia in mana. Poate pentru ca au certitudinea ca acel om le apartine si pot face lucrurile sa mearga in sensul pe care si-l doresc. Casatoria este un pas destul de important, iar daca nu esti sigur de cel de langa tine, daca ai dubii si nu esti convins ca el este perechea, acea persoana care sa iti fie mereu alaturi, in orice moment al vietii, mai bine stai in banca ta.
Subscriu Anielei, casatoria e o simpla formalitate in conditiile in care relatia dintre cele doua persoane este una de iubire adevarata. In cazul in care cei doi nu fac pasul mai departe, casatoria ramane tot o formalitate, pe care cei doi aleg sa nu o faca.
Eu am ales casnicia, si chiar nu imi pare rau..E un lucru frumos si nu cred ca merge cu delasare..Bunicii mei au fost impreuna 56 de ani la bine si la rau….