Femei celebre

Doamna Chiajna

Este fiica lui Petru Rareş şi nepoata lui Ştefan cel Mare. Într-o zonă extrem de conservatoare a Europei, unde prin tradiţie doar  bărbaţii  puteau  ocupa   înaltele  dregătorii iar femeilor le era rezervat un rol mai ales decorativ, a fost timp de câteva decenii “Doamna de  Fier” a Balcanilor. Avea tenacitatea Caterinei  de  Medici  şi  cruzimea  Lucreţiei de Borgia, cu care a fost  adeseori comparată. Cărţile de istorie o numesc “Doamna Chiajna”. Ea a iniţiat ctitorirea a numeroase  aşezăminte religioase şi a înfiinţat  în 1552, la Câmpulung Muscel, una dintre cele mai vechi şcoli  româneşti.

Elena Cuza

În spatele oricărui om politic  mare se află, adesea în modestie şi anonimat, un mare şi ales suflet de femeie.Capricioasă cum e, viaţa scoate uneori la iveală oameni-giuvaer, precum această sfioasă doamnă. Nouă nu ne rămâne decât să le preţuim strălucirea. În 1844 se căsătoreşte cu Al.I. Cuza şi, în urma actului istoric de la 24 ianuarie 1859, a devenit  prima doamnă a ţării. Şi-a început opera de binefacere la Bucureşti, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane şi a încununat-o la Iaşi, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul “Caritatea”. Suflet generos, îi adoptă pe cei doi fii pe care Al.I. Cuza îi avea cu Maria Obrenovici, ocupându-se de educaţia lor şi înconjurându-i cu afecţiune maternă.

Regina Elisabeta

Prima regină a României, soţia lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituţii caritabile, poetă, eseistă şi scriitoare. În ciuda romantismului său  accentuat, se poate spune fără şovăială despre regina Elisabeta că a reuşit într-o societate patriarhală, atunci când sistemul de valori european era doar o faţadă, să iniţieze o mişcare de emancipare a femeilor din România. Sub pseudonimul Carmen Sylva (în limba latină “Cântecul pădurii”)a scris 43 de volume în limbile germană, română, franceză şi engleză  (poeme, basme, povestiri, romane şi lucrări cu caracter memorialistic). În 1888 a primit Premiul Botta al Academiei.

 Regina Maria

“Mai mult decât o femeie, mai mult decât o regină – un simbol.  Mai mult decât un simbol – un mit“. Cuvintele cu care ambasadorul Franţei, contele Saint-Aulaire, a încercat să o cuprindă, pălesc în faţa voinţei şi forţei celei de al cărei nume se leagă  întregirea neamului românesc. În timpul  Războiului de Reîntregire, Regina Maria a luat sub patronajul ei Crucea Roşie, acordând ajutor şi asistenţă permanentă răniţilor şi bolnavilor. Deşi rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia, în 1927.

Elisabeta Rizea

Alături de familia Arnăuţoilor, a părintelui Ion Drăgoi şi de majoritatea sătenilor, Elisabeta  Rizea a fost simbolul rezistenţei  ţăranului român în faţa regimului comunist. Câţi mai ştiu astăzi că pentru a învinge acest sătuc de munte,  Nucşoara, trupelor de Securitate şi Miliţie le-a trebuit zece ani şi mobilizarea celui mai mare  număr de securişti pe cap de  locuitor din întreaga istorie a represiunii comuniste.

Ana Aslan

În   1952   prepara   vitamina   H3 (Gerovital), produs farmaceutic folosit  în tratamentul fenomenului de  îmbătrânire precum şi în bolile  bătrâneţii. Numeroase personalităţi  internaţionale au urmat tratamentul  cu Gerovital. A inventat (în colaborare cu Elena Polovrăgeanu) produsul  geriatric Aslavital, brevetat şi introdus  în producţia industrială în 1980. Urmează o activitate didactică şi spitalicească la Filantropia, Institutul Clinic-Medical al Facultăţii de Medicină din Bucureşti, Clinica Medicală din Timişoara şi Spitalul CFR din Bucureşti. În  1949, devine şef de secţie la Institutul de Endocrinologie din  Bucureşti, acesta fiind  punctul de plecare al carierei ei de gerontolog.

Iulia Haşdeu

“Nu uita că eşti fiica lui Haşdeu!”  Acesta se pare că a fost motto-ul dar şi  motorul vieţii Iuliei Haşdeu. Un geniu  pe care viaţa nu l-a mai încăput: a  murit răpusă de tuberculoză, cu două  luni înainte să împlinească 19 ani. Iulia a scris în scurta sa viaţă “Muguri de aprilie”, “Medievale”, “Teatru. Legende şi povestiri”. În timpul vieţii nu a apucat să publice decât câteva poezii “furate”  de tatăl său, uimit de talentul  deosebit al fiicei sale.

Iolanda Balaş

Povestea Iolandei Balaş-Soter  înseamnă o adevărată lecţie de  viaţă. Cu un palmares demn de invidiat la proba de săritură în  înălţime (142 de victorii consecutive), a pătruns în Guiness  Book. La 15 ani i se acordă titlul  de Maestru al Sportului, la 22 de  ani cel de Maestru Emerit al  Sportului iar în 2000 a fost  nominalizată pentru “Atleta secolului”. Deţine 2 titluri olimpice (Roma  – 1960 şi Tokyo – 1964), 19 titluri  naţionale, 14 recorduri mondiale, 63 de recorduri naţionale, 3 medalii  de aur şi una de argint la Campionatele Europene, 3 medalii de aur  la Jocurile Mondiale Universitare, 9 medalii de aur la Jocurile  Balcanice. A deţinut recordul stadioanelor în cel puţin 100 de oraşe ale lumii. Este laureată a trofeului “Mohammed Taher”, instituit de Comitetul  Internaţional Olimpicîn 1950 şi care se acordă sportivilor ce obţin  performanţe de excepţie.

Angelica Rozeanu

Dacă întrebi astăzi de marii  performeri din istoria sportului  românesc, răspunsurile converg  către Iolanda Balaş, Nadia  Comăneci sau Ilie Năstase. Înainte  de apariţia lor răspunsul era unul  singur: Angelica Rozeanu. Era  inceputul anilor ’50, când singurul  sport prin care România se făcea  cunoscută în lume era tenisul de  masă. Angelica Rozeanu se poate  lăuda cu un palmares impresionant, care face pe mulţi jurnalişti români  sau din străinătate să o eticheteze  drept cea mai bună jucătoare de  tenis de masă din toate timpurile.

Nadia Comăneci

Nadia a ales gimnastica, iar gimnastica a ales-o, la rândul ei, să devină  sportiva care să-i forţeze limitele. A  câştigat tot ce se putea câştiga, toate titlurile la care poate visa un  sportiv de performanţă. În schimb, a dăruit gimnasticii   două elemente  la exerciţiul la paralele, care îi  poartă numele şi pe care puţine  sportive au curajul să le execute. Şi  a mai dăruit, la Jocurile Olimpice de la Montreal, din 1976, amintirea  unei fabuloase erori de computer,  prima notă de 10 acordată vreodată unei gimnaste la Olimpiadă.