Maria Drinceanu – Consider că ceea ce cunoaștem, ceea ce ne inspiră, este ceea ce ne definește, este ceva ce nimeni nu ne poate lua.

Maria Drinceanu, bloggerița de dincolo de Film Cultura Artă, scrie despre cultură în general și despre filme în special, fiind ea înseși o artistă în devenire. O bloggeriță care vede filmul atât prin ochii cinefilului, cât și prin ochii celui care a studiat arta. Un blog elegant, fin, feminin, matur. Preferințe în tiparul cărora este greu să intri, din moment ce azi citești despre un film de care nu ai auzit niciodată, și mâine, sau peste o săptămână, despre unul ce tocmai a fost la cinema. O tânără ce scrie calitativ, nu cantitativ, ne prezintă, printre preferințe legate de filme, artista de dincolo de blog.

1. Buna ziua Maria! Te rugăm să te prezinți cititorilor, în câteva cuvinte!
Salut, în primul rând vreau vă mulțumesc pentru oportunitatea de a mă alătura campaniei voastre de promovare a blogurilor cinefile. Despre mine, nu sunt foarte multe de zis, iubesc arta în general, în toate formele ei, o studiez încă din liceu, și chiar dacă domeniul de studiu a fost întotdeauna designul vestimentar, încă nu sunt sigură că este forma de artă care mă definește cel mai bine. Pasiunea pentru film a venit odată cu pasiunea pentru artă, pentru că, deși în ultimul timp acest lucru ne este confirmat din ce în ce mai puțin, în cele din urmă cinematografia este o artă. Sunt olteancă, am urmat liceul în Craiova, facultatea în Iași, iar acum studiez la master în București.

2. Blogul tău a fost mereu pe cultură, având filmul cap de afiș? Sau ai/ ai avut și blog personal?
Nu am avut, și nici nu cred că o să am, vreodată un blog personal, nu am atât de multe de spus despre mine, cum am despre filme.

3. De ce un blog pe cultură în general, și pe filme, în special?
Consider că ceea ce cunoaștem, ceea ce ne inspiră, este ceea ce ne definește, este cel mai personal lucru al nostru, este ceva ce nimeni nu ne poate lua, este ceea ce ne oferă siguranță de sine. Studiez arta, iubesc literatura, dar cu cinematografia „am o relație” specială. Este domeniul pe care am cea mai mare siguranță, simt că mi-aș putea susține punctul de vedere vis-a-vis de un film chiar și în fața unui critic de specialitate, și asta cu argumente, nu doar așa de dragul dezbaterii.

Citeste si:  Interviuri cu bloggeri: Rareș Hudea de la rareshu.com - "Blogul m-a ajutat să învăț mult mai multe de online media, și mă ajută la diferitele proiecte la care am lucrat/ lucrez."

4. Participi la blog-meet-uri?
Din păcate, până acum, nu am avut șansa să particip, dar mi-aș dori.

5. Ti s-a intamplat vreodata ca un cititor sa te roage sa ii recomanzi vreun film?
Cred că cititorii unui blog se inspiră, în general, din recomandările din articole, în alegerea unui film. Dar s-a întâmplat să mi se ceară recomandări, mai mult pe facebook decât pe blog

6. Cum este Maria, dincolo de blog?
O personalitate contradictorie, un spirit boem, uneori exagerat de realist, alteori extrem de visător. Am momentele mele de nostalgie, dar urăsc melodrama. Din punctul de vedere al celorlalți, cei mai mulți îmi apreciază calmitatea, iar cel mai des mi s-a reproșat sarcasmul.

7. Ce pasiuni ai, altele decât filmul și blogging-ul?
Îmi place foarte mult să citesc, cartea este unul dintre obiectele nelipsite din geanta mea. Îmi place să scriu, dar până acum nu am avut curaj să dau cuiva să-mi citească „poveștile”. Îmi place să cred că muzica este printre principalele pasiuni, dar adevărul este că, dacă o melodie nu a fost soundtrack într-un film sunt slabe șanse ca eu să fi auzit de ea (asta daca nu aparține trupelor: Queen, Metallica sau Beatles).

8. Ai vreun actor preferat? Sau o actriță preferată?
Sunt foarte mulți actori/actrițe pe care îi apreciez foarte mult, iar dacă ar fi să fac un top ai actorilor preferați probabil acesta ar fi diferit în fiecare an, însă oricând locul 1 îi va fi rezervat lui Jack Nicholson.

9. Ce parere ai de filmele 3D? Sunt si ele o arta? Sau doar un truc marketing?
Categoric un truc de marketing. Principala caracteristică a filmelor 3D este falsitatea, totul se bazează pe efecte speciale, exagerate de cele mai multe ori. Mizează pe o apropiere mai mare de public, promit „senzații tari”, pentru ca în realitate să mascheze un scenariu slab, o poveste superficială și în final distrug orice urmă de autenticitate. Departe de a fi considerate artă, eu nu pot aprecia filmele 3D nici măcar din punct de vedere vizual, se pretează unui singur tip de filmare, unui singur gen, iar regizorii nu-și permit să mai fie unici.

Citeste si:  Ovidiu: Cat costa succesul?

10. Ai un cinematograf preferat, sau mergi unde nimeresti?
Nu am un cinematograf preferat, merg acolo unde rulează filme pe gustul meu.

11. Mergi la premiere?
Doar în cazul în care, din anumite motive, un film reușește să-mi trezească interesul atât de mult încât să devin nerăbdătoare. Nu am mai fost de foarte mult timp la o premieră.

12. In ce masura crezi ca poate un actor foarte bun sa salveze un film mediocru?

Un actor bun poate să îți distragă atenția de la anumite scăpări ale unui film, dar să salveze filmul cred ca este cam mult spus. Un actor de renume într-un film mediocru poate aduce un public mai mare în cinematografe, dar asta nu înseamnă că acei oameni vor și ieși mulțumiți din sală, un cinefil adevărat nu se lasă păcălit de asemenea strategii.

13. Ne poti da un exemplu?
Un exemplu bun este chiar un film recent, The Iron Lady. Performanța lui Meryl Streep este extraordinară și premiile primite pentru interpretare sunt bine meritate, dar acest lucru nu a fost suficient pentru a salva filmul. Eu am fost foarte dezamăgită de acest film tratat atât de superficial și haotic, deoarece subiectul este unul puternic și avea nevoie de o ecranizare pe măsură.

14. Crezi ca exista si reversul medaliei? Filme cu potential trase in jos de actori mediocri?
Da, cred mai mult în această variantă, deoarece în orice poveste personajele sunt pionii principali, iar dacă un actor nu reușește să intre în pielea personajului, sau are un joc actoricesc slab, filmul nu mai este capabil să transmită mesajul dorit.

15. Ce crezi despre filmele cu vampiri? Le vom avea si in anii urmatori sau sunt doar un trend?
Filmele cu vampiri au fost întotdeauna un trend și cred că vor fi în continuare, sper din suflet însă să treacă acest trend în care vampirii sunt strălucitori și reprezintă fantezii pentru adolescente.

Citeste si:  Interviuri cu bloggeri: Lillee: "Fac blogging de plăcere, nu pentru bani"

16. Crezi că filmele premiate, cu Oscar sau Glob, sunt mai bune decât celelalte?
În nici un caz, din contră, mi se pare că Oscar-ul a devenit un joc de simpatii. Chiar dacă, întâmplător, o parte dintre filmele mele preferate au în palmares câteva premii, în general premiile din spatele unui film mă lasă rece, în momentul în care decid să-l vizionez. De exemplu, Stalker, un film pe care îl consider unul dintre cele mai bune filme realizate vreodată, nu are nici măcar un premiu.

17.S-a schimbat cumva modul în care percepi filmele de când ai blog pe nișă?
Nu știu dacă s-a schimbat neapărat modul în care percep filmele, însă cu siguranță sunt mult mai selectivă. Cum încerc să scriu mai mult despre filmele care îmi plac sunt mai atentă la ce aleg pentru vizionare și de asemenea încerc să fiu cât mai obiectivă.

18. Ce film aștepți cu nerăbdare, din cele ce se vor lansa anul acesta?
Amour – Haneke și Django Unchained – pentru că de câțiva ani aștept o revenire a vechiului Tarantino.

19. Îți mulțumim pentru interesul arătat campaniei noastre! Este ceva ce ai mai dori să spui cititorilor, în încheiere?
Mulțumesc și eu pentru oportunitate. Pe cititori îi încurajez să descopere arta și pasiunea din spatele filmelor. Să privească mai departe de box-office, să susțină producțiile independente, șă fie mai pretențioși, să caute sclipire și genialitate în fiecare film și să nu uite de filmele clasice, pentru că în orice domeniu trebuie să știm de unde am plecat pentru a putea aprecia prezentul și a îmbunătăți viitorul.

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *