Se pare că ultima jumătate a lunii mai ne aduce surprize foarte plăcute în cinema!
Și seria de filme delicioase începe chiar din week-end, cu Dark Shadows. Ce să vă spun eu de film, ca să dați o raită la cinema….
Păi, este vorba de Barnabas Collins, care devine vampir din cauza unui blestem. Blestem aruncat de o vrăjitoare geloasă. Eroul se trezește din somnu-i vampiricesc în plini ani 1970 și se reîntoarce la conacul său. Acolo, nimic nu mai este cum își amintea. Regizat de Tim Burton, și avându-l ca protagonist pe Johnny Depp, acest film este unul din cele mai promițătoare, zic eu, ale lunii. Mai joacă Michelle Pfeiffer, Helena Bonham Carter, Eva Green și Chloë Grace Moretz. Eu cred că merită văzut!
La prima cosa bella spune povestea Annei, o femeie ce primește titlul de cea mai frumoasa mama. Admirația ce vine o dată cu titlul fac din soțul ei un om extrem de gelos. Ceea ce duce la neînțelegeri în familie. Filmul ne aduce în atenție povestea Annei, care fuge luând copii, în următorii 40 de ani.
Dictatorul este cea mai nouă găselniță cu Sasha Baron Cohen cap de afiș. În mod normal, acest actor nefiind printre preferații mei, nu aș recomanda filmul. Însă acum, nu prea îmi imaginez pe cineva mai bun în acest rol. Aflăm povestea unui dictator modern, Aladeen, care face tot ce poate pentru a ține democrația departe de țara sa. Făcând Americii o vizită, lucrurile nu merg tocmai conform planului, iar Dictatorul are parte de câteva aventuri….
Așa-i că vă era dor de Will Smith și de umorul său? Ei bine, nu disperați, căci Men in Black se întoarce! De astă dată, agentul J este nevoit să se întoarcă în timp, pentru a pune ordine în trecutul lui K. Aventurile încep atunci când eroul nostru descoperă, ca și cum nu ar fi obișnuit cu asta, lucruri care nu sunt cum ar trebui să fie. Nu îi rămâne decât să se adapteze și să lucreze alături de tânărul K, la fel de „vorbăreț” și comunicativ ca și cel din viitor.
Street Dance 2 ni-l prezintă pe Ash, un tânăr care, dezamăgit de felul în care trupa de dans preferată îl ia peste picior, îi cunoaște pe Eva și Eddie. Pentru a cuceri fata, dansatorul își ia noul prieten și purcede într-o aventură Europa întreagă, în căutare de talente. În afară de asta, actori noi, poveste diferită față de filmele cu aceeași temă…păi să vedem ce le poate pielea, nu?
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
Will Smith! De-abia aştept!