Omul şi visurile

Cu toţii avem măcar un vis în mintea noastră.  Vis ce se transformă într-un scop, apoi ajungând la stadiul de realizare.

De mici, când eram întrebaţi de părinţi, bunici sau persoane cunoscute “Ce ai vrea să te faci când vei fi mare?” dădeam cele mai banale, dar pline de speranţă răspunsuri. De la astronauţi, la prinţese, cowboy, doctori, profesori, copilăria plină de speranţa de a fi înţeleşi şi băgaţi în seamă ne-a modelat în timp personalitatea.

Aşa că, odată cu terminarea liceului avem mereu de ales ce meserie dorim să profesăm. Unii aleg domeniul financiar, bazându-se pe faptul că vor lucra în bănci şi instituţii de profil, mulţi ajung să aleagă economia, în care intră poziţia de economist/manager, alţii aleg medicina, pedagogia sau chiar arta.

Şi e clar că aceste lucruri se pot observa încă de când copilul a început să-şi dorească ce meserie să aibă. Astfel că odată ce trecem de etapa Bacalaureatului şi înscrierii la facultate, vedem cum multe persoane din jurul nostru se zbat să îşi îndeplinească visurile.

Uşor, uşor ajungem să ne conturăm câte un vis, cu trecerea timpului şi cu resursele de care dispunem îl transformăm în scop ce cu şi mai mult efort şi resurse (materiale, financiare şi spirituale) îl realizăm în cel mai spectaculos mod.

Citeste si:  Nomofobia - Excesul de socializare

Astfel încât, cu toţii ar trebui să avem măcar un vis, măcar un scop şi măcar o realizare.

Eu una încă nu am mari realizări în afara Bac-ului, însă am un vis măreţ. Să-mi trăiesc viaţa în cel mai frumos mod şi am ca scop meseria de manager ce mi-am ales-o de doi ani încoace pentru studiu.

Voi aveţi un vis? Un scop? O realizare importantă?

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

5 thoughts on “Omul şi visurile

  1. Mi-a placut faza cu "macar un vis". As vrea sa-l vad pe ala are are doar un vis… La mine pocnesc planurile-n cap mai ceva ca floricelele. E mai greu sa le imbin. O chestie asa nasoala…nu stiu…, se bat, deseori, cap in cap cu vrerile altora.
    Eu visam, de cand eram mica, sa fiu vanzatoare la un magazin cu jucarii. N-am fost niciodata asa ceva…asa ca s-a dus visul. In final insa, am vrut. Am vrut cu adevarat si mi-am indeplinit vrerea. Potentialilor "indeplinitori de vis"…o singura atentionare realista am. Pentru a-ti indeplini un vis, deseori, trebuie sa inghiti si unele rahaturi. Baieti, daca nu puteti digera asa ceva, adio vis ! Si mai e ceva. Nu orice vis se implineste. Daca inveti chestiile astea doua, esti un om intreg! Sau oricum, pana la varsta mea, rezisti !

  2. Am zis de "macar un vis" pentru ca vreau sa cred ca nu exista persoana ce sa nu isi planuiasca viata si sa nu isi doreasca ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *