Dar eu nu. Eu, pentru vacante, prefer muntele.
Dar, vara asta, cred ca am sa ma las convinsa. Am cativa prieteni noi, care se chinuie de cateva luni să îmi prezinte frumusețile mării. Ba chiar s-au băgat la negocieri oamenii. Au promis că le vor lăsa duși oriunde la munte, ulterior. Întâi să vadă că mă las plimbată pe faleză, și bronzată bine de soarele arzător al stațiunilor. Nu știu dacă își dau ei seama cât de tare am să mă „colorez”, dar mă rog….După aceea am să îi duc eu unde vreau. Sau cel puțin așa mi se promite. Presimt că o să vreau prin Herculane.
Și, ca să fie treaba treabă, am dat fuga pe turismvirtual.ro, după oferte de cazare. Că ei au găsit imediat cazare Eforie Sud, nu mai spun. Eu încă nu am găsit pensiunea visurilor mele.
Pentru că da, o pensiune caut. Mi se pare că te bucuri altfel de munte de la o pensiune, unde să îți gătești cu mânuța ta, eventual să ai la dispoziție și o grădină…Cred că la mare te duci la distracție, iar la munte te duci să comunici cu natura. Să faci drumeții, să îți înghețe sângele trecând câte un râu, să te julești prin vreo pădurice. Poate să culegi ciuperci sau să admiri stânci și alte monumente ale naturii.
La munte te duci să te simți singur împreună cu ceilalți, să vezi case împrăștiate prin sate mici, să simți cum trăiau strămoșii, să cazi în melancolie, să îți încarci bateriile. Înțelegeți ce spun, sau visez aici de una singură?
Voi unde preferați să faceți vacanțele? La mare sau la munte? Ce stațiuni preferați? Ce vizitați în vacanțe? Ce e de văzut în Eforie? Cum să mă îmbrac să nu mă ardă soarele de tot? Ce să pun în bagaj? Sfaturi? Careva?
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
Eu merg si la mare si munte, ne strangem mai multi ca sa facem economie la benzina, luam masina si plecam! :D La mare prefer Mangalia, ca e aproape si de Vama Veche (unde obligatoriu ajung anual, dar e prea scumpa pentru ce se vrea – statiune de tineret si nu orice tineret, ci de rockeri), iar la munte n-am preferinta, nici nu se poate, ca ideea e sa faci cat mai multe trasee, sa vezi locuri diferite. De obicei luam o camera cu mai multe paturi, sa fim toata gasca impreuna, deci cabanele sunt preferatele noastre