„În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii.” (Geneza, 6, 4)
După cum sugerează şi titlul cărţii, este vorba de îngerii de pe pământ, îngeri ce s-au integrat în lumea umană, ce îşi ascund mirificile aripi de privirile oamenilor pentru a putea trăi în linişte.
Eroina este Evangeline, o fată ce a trăit la mănăstire de la 12 ani, creşte, devine o femeie în toată regula, iar după multe descoperiri şocante, descoperă că ea se trage din neamul nephilimilor adică a celor ce se trag din îngeri şi din oameni.
Acţiunea cărţii se împarte în două planuri ce se suprapun. Un plan este cel al prezentului, al Evangelinei, iar cel de-al doilea plan este cel al timpurilor trecute, al studiului angelologiei, al luptei îngerilor cu oamenii, al Gabriellei – bunica Evangelinei.
Modul în care se suprapun, aproape perfect, precum un singur plan, este captivant, iar descrierea foarte detaliată a personajelor crează un exerciţiu de imaginaţie ce ne misca rotiţele. Un exemplu fiind „Domnul Grigori era un bărbat sever, morocănos, rece şi de o agresivitate, iar aripile sale îi trădau temperamentul: erau nişte excrescenţe sobre şi înguste, cu pene de un argintiu pal, asemena solzilor de peşte, cărora le lipsea lăţimea şi amploarea porivită.” Nu-i aşa că deja v-aţi imaginat cum arată domnul Grigori?
Recomand cu căldură această carte celor pasionaţi de science fiction, celor cărora le place să viseze pentru că această carte asta induce starea de vis şi de imaginaţie profundă.
O puteţi achiziţiona de la librării şi de pe site-ul eMag. – link
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
Prima data cand am aflat de specia asta a fost acum vreo 20 de ani cred, cand citisem prin Biblie in Vechiul Testament…e bine ca mai scrie lumea si despre asa ceva.
Sa stii ca imi face cu cu ochiul si cred ca ma pun pe lecturat de indata ce termin cele 2 cartiincepute acum.
Crede-ma ca am fost fascinata de cartea asta.
Recomand cartea cu caldura ;;)