Cu siguranta ca stii deja care sunt cele mai populare atractii turistice. Dar cu siguranta ca nu ai auzit pana acum de cele mai ciudate, mai excentrice sau mai fascinate, de ce nu.
Mano de Desierto, Chile. In desertul Atacama din Chile se afla o imensa mana care pare sa iasa din nisip. Pe masura ce te apropii, mana pare tot mai mare, ca si cum un personaj gigantic ar incerca sa iasa din nisip.
Salvation Mountain, Statele Unite. Aflat in California, Muntele Salvarii este un omagiu adus de Leonard Knight lui Dumnezeu. Are numeroase decoratiuni murale care contin vorbe sau parabole crestine, dar si versete din Biblie.
Buzludzha, Bulgaria. Este un monument comemorativ din perioada comunista. In timp ce sala de congres sovietica a mobilizat timp de 7 ani peste 6000 de muncitori, acum aceasta este abandonata.
Biserica de sticla, Taiwan. Aceasta biserica de sticla care are in jur de 17 metri inaltime, ne duce cu gandul la un pantof de sticla, mai ales la acel al Cenusaresei din poveste. Aceasta constructie a fost realizata de catre autoritati in speranta de a atrage mai multe femei care sa isi gaseasca sufletul pereche si sa se casatoreasca.
Shwe Inn Thein, Statul shain, Myanmar. Padogele Shwe Inn Thein, a caror constructie dateaza din secolele 17 si 18, sunt imprastitate de-a lungul satucului Indein din Myanmar. In centrul sitului de afla sanctuarul unui Buddha.
Socotra, Yemen. Insula Socotra din Marea Arabiei este o insula unica datorita biodiversitatii sale si a izolarii sale timp de mii si mii de ani. Unele din speciile rare de aici sunt vechi de 20 de milioane de ani. Da, ai citit bine. Printre plantele cele mai ciudate de aici se numara si arborele sangelui de dragoin, denumit asa din cauva rasinii rosii care o produce.
Cea mai mare comoda din lume, Carolina de Nord, Statele Unite. Acest imobil care are aproape 12 metri inaltime a fost construit in anul 1926 si renovat in 1996 de catre Camera de Comert din High Point. Altadata a fost folosita pe post de birou de informatii. Comoda, destul de uriasa se potriveste de minune cu imaginea orasului, care este capitala mondiala a mobilierului.
Homarul gigantic, Australia. Larry homarul a fost construit in anul 1979pentru a se promova fructele de mare, vinul, branza si lemnul de origine australiana. Vizitatorii se pot opri aici pentru a admira restaurantul, magazinul de suveniruri si complexul turistic de la baza sa.
Peretele cu gume de mestecat, Seattle Washington, Statele Unite. Acest perete ciudat acoperit cu gume de mestecat care atrage vizitatori de peste 20 de ani, a fost denumit « atractia turstica cu cei mai multi germeni » de catre TripAdvisor.
Carhenge, Nebraska, Statele Unite. Carhenge este o replica la Stonehenge din Anglia care are de data aceasta nu monoliti, ci sculpuri cu masini.
Ananasul gigantic, Africa de Sud. Acest ananas inalt de patru etaje se afla la ferma Summerhill, fiind o atractie locala crata de catre membrii comunitatii agricole de aici.
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.