Din gura lumii… 17 decembrie

Dat fiind că guvernul Cioloș este un guvern de tehnocrați, eu, unul, mă așteptam să înceapă treaba chiar acum de sărbători. Transformând, de pildă chiar și lirica de sezon în ceva funcțional, lucrativ.

De pildă, Ministrul Educației să iasă la televizor și să anunțe ritos și ferm că ”Iarna pi uliță” e genul de poezie pe care copiii o vor studia în cheie practică, de asta tehnică. Chiar dacă există riscul ca cineva mai puțin sensibil la ”piulițe lirice” să ne strângă șurubul, pe jumătate se pare că m-am înșelat. În schimb pot băga mâna în foc și pară că astăzi este 17 decembrie.

În anul 1863, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulgă legea secularizării averilor mănăstirești. În urma aplicării ei, 25%  din teritoriul țării devenea patrimoniul statului. Vorba unui ierarh de la Suceava ”Doamne! Ăștia au făcut chestia asta de parcă se trezeau în pădure! Au secularizat ca-n codru. Ce să mai…”

Pe 17 decembrie 1903, a avut loc în Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Primul zbor a durat 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălțime de circa 10 metri.

Cam cum și cât a zburat crocodilul ăla celebru, din nu mai puțin celebrul banc în care Bulă era lăudat doar pentru că tatăl său era securist. Fapt pentru care în viziunea lui, orice animal poate să zboare, bine mersi, cu îngăduința învățătoarei.

Citeste si:  Totul despre copilaria anilor '80-'90

În anul 1971, Marea Adunare Națională, adoptă Legea 24 a cetățeniei române care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos. În capcana acestei legi, avea să pice tocmai Ceaușescu. Cel care a vrut să plece fraudulos din țară, pe la Târgoviște. Din nefericire pentru el, și-a pierdut inclusiv cetățenia.

În anul 2000, pe 17 decembrie, a avut loc reinaugurarea ”Coloanei fără sfârșit”, operă a sculptorului Constantin Brâncuși. Aflată din septembrie din 1996, în lucrări de restaurare.

Chiar ieri, cu ocazia unui așa zis discurs către parlament, țară și popor, domnul critic de artă, domnul Klaus Iohanis, a mai inaugurat și dumnealui încă odată un fel de masă a tăcerii, lucrare fără de care opera sa ar fi mai…….

Mai bine tac!

 

 

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *