Ce gen de muzee ne atrag? Ȋn general căutăm să vizităm ceva mai deosebit, ceva specific unei anumite ţări, unui anumit oraş, sau pur şi simplu urmărim ceea ce ne interesează pe noi personal.
Astfel, ne poate atrage Muzeul Satului din Bucureşti dacă preferăm să ne plimbăm, să vedem ceva mai degrabă viu decât să ne închidem într-un muzeu pe care altfel l-am putea vedea în orice oraş. Dacă ne vin vizitatori din străinătate, aici ar fi o primă oprire pentru a le arata ceva frumos. Pe lângă faptul că e ceva specific culturii româneşti, e şi un muzeu în aer liber şi e şi ca un parc. Poţi sta pe o bancă, în curtea unei căsuţe ori biserici, te poţi plimba ore în şir, iar apoi poţi continua plimbarea în Parcul Herăstrau. Şi în Belgia am înţeles că există un muzeu asemănător.
Un alt gen de muzee deosebite sunt casele în care au locuit personalităţi ale căror opere le-am citit – aşa e Muzeul Freud din Londra. Acolo avem impresia că mergem în vizită în casa lui. Muzeul Madame Tussaud e printre primele la care ne gândim să le vizităm când mergem în Londra. Ideea figurilor de ceară e şi ea deosebită. Dacă ne place natura, putem aprecia şi un muzeu mai tradiţional – precum Muzeul de Geologie din Bucureşti. Mai ales dacă suntem şi singurii vizitatori într-o zi fierbinte de august. Ne putem plimba în voie, gândindu-ne la pietrele fascinante care se găsesc în minele de cărbuni şi să admirăm creaţiile naturii.
Se spune că turiştii vizitează muzee pentru a se integra în cultura respectivă. Aşa o fi…
Vouă vă place să vizitaţi muzee? Care v-au impresionat în mod deosebit?
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.