Amiciţia între un bărbat şi o femeie este un subiect controversat. Unii ar băga mâna în foc că aşa ceva nu e posibil şi că sub masca unei prietenii se ascunde atracţia sexuală. Alţii vin cu probe chiar şi demonstrează că au amici, respectiv amice de-o viaţă întreagă şi nicio tentaţie neortodoxă nu le-a tulburat relaţia de prietenie apropiată.
Până la urmă, însă, ce este amicita? Este o relaţie de prietenie, care presupune o comunicare bună între două persoane de sex opus, cei doi sunt pe aceeaşi lungime de undă, au viziuni comune, se respectă, se ajută la nevoie, împărtăşesc şi bune, şi rele, dar fără ca între ei să existe, cel puţin teoretic, aşa-numita „chimie” sau atracţie fizică, ceea ce împiedică o evoluţie a relaţiei spre una amoroasă; o altă motivaţie ar putea fi şi conjunctura nefavorabilă. Sunt puţine amiciţii care au evoluat spre o relaţie amoroasă frumoasă. De cele mai multe ori, când lucrurile s-au încurcat între ele, a fost un fiasco. Cei doi şi-au pierdut nu doar iubitul, ci şi un bun prieten, ceea ce este poate şi mai dureros.
Amiciţiile îşi au rostul lor. Să te bazezi pe un om atunci când ai nevoie de el este mare lucru. Trăim vremuri în care parcă ţi-e mult mai uşor să-ţi găseşti un iubit decât un prieten adevărat. Asta pentru că oamenii se gândesc din ce în ce mai mult la ei şi mai puţin la cei din jur.Înainte de a ceda tentaţiei de a deturna traseul pe care ai mers de ani de zile cu cel mai bun amic al tău, gandestete-te bine ce faci! Există nu doar riscul să strici totul, dar s-ar putea să te trezeşti că el nu are aceleaşi sentimente pentru tine. Tatonează bine terenul înainte de a te îndrepta spre inima lui!
Nu riscă să strici o amiciţie trainică doar pentru că tu îţi imaginezi nişte lucruri; înainte de a face vreun pas în direcţia asta, asigură-te că şi celălalt are aceeaşi imaginaţie bogată ca tine!
Un articol de Claudia Voicu
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.