Trădarea trădătorilor

The Ides of March, în regia lui George Clooney, scris împreună cu Grant Heslov şi Beau Willimon este un film al trădării şi trădătorilor.

Povestea, iniţial simplă, se complică pe parcurs. Pe timpul unei campanii electorale de alegere a candidatului la preşedenţia SUA, au loc diverse răsturnări de putere în funcţie de scurgerea de informaţii. Este un film care promite din trailer că are parte de o distribuţie foarte bună: George Clooney (care tocmai a luat un Glob de Aur pentru The Descendants şi este nominalizat la Oscar pentru acelaşi film) Ryan Gosling, care este adevăratul protagonist al filmului, Philip Seymour Hoffman, Paul Giamatti, Evan Rachel Wood, Marisa Tomei şi Jeffrey Wright.

Pe măsură ce acţiunea ia amploare şi reuşim să trecem cumva peste lentoarea introducerii, unde efectiv îţi vine să adormi, te prinzi puţin în jocul destul de static al lui Ryan – care aduce aminte în anumite secvenţe prin tăcerile pline de nuanţe de filmul Drive. Ryan Gosling încearcă să-l ajute pe Guvernatorul Morris, alias George Clooney, să ajungă pe podium pentru a putea candida la titlul suprem – cel de preşedinte.

Ambiţia şi orgoliul, jocurile puterii, seducţia şi manipulările sunt doar câteva ingrediente de bază din acest festin politic care aduce a thriller dar eşuează. Unde, între un scenariu destul de previzibil şi jocul actorilor în scenele de interior, observăm clar că această adaptare după piesa de teatru Farragut North nu este una foarte reuşită, deşi este nominalizată la Oscar.

Citeste si:  Tim Burton se dă în spectacol

George Clooney a optat să apară mai rar în acest film, poate pentru a se ocupa mai bine de regie, singurele momente remarcabile fiind cele în care ţine discursuri într-un mod elocvent şi foarte credibil: l-ai vota!

Toţi actorii îşi fac rolul pe măsura talentului lor, dar probabil punerea în scenă şi finalul lasă de dorit. Ai mereu senzaţia că lipseşte ceva şi că filmul nu are suficientă acţiune sau suspans pentru o campanie electorală. Mulţi termeni politici, acuzaţii clare asupra războiului din Irak şi probabil prea multe secrete ale demersului electoral descoperite publicului.

Foarte mulţi producători şi producători executivi (11) printre care regizorul, Heslov, Bryan Oliver, Leonardo di Caprio, Nigel Sinclair etc. O dramă politică care, fără actorii cunoscuţi, nu şi-ar fi acoperit probabil costurile de producţie.

[youtube id=”McCt-_yYLpo” width=”600″ height=”350″]

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

4 thoughts on “Trădarea trădătorilor

  1. Genial filmul. Iar faza cea mai geniala:

    Cica "viitorul presedinte" sa propuna ca toti tinerii, la implinirea varstei de 18 ani, sa munceasca pt tara timp de 2 ani (armata, alte munci etc). E VRUN RISC SA PIERD VOTURI? Pai nu, pt ca cei de 18 ani nu au drept de vot, iar ceilalti, pt ca nu e vorba de ei, sunt de acord!!!

    FABULOS!!!!

    Salutari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *