Cunoscută în toată lumea cu piesa „La vie en rose”, Édith Piaf nu s-a bucurat de o atenție tocmai roz din partea oficialităților. Contrar aparențelor, viața nu i-a surâs încă din copilărie, dar a reușit să câștige războiul cu sărăcia și să devină una dintre „vocile nemuritoare” ale lumii.
Eterna naivă și sentimentală, artista franceză și-a petrecut întreaga viață – scurtă – cântând despre iubire și trăind pentru iubire, fiind considerată o veritabilă „devoratoare” de bărbați și nu întotdeauna tandră cu femeile.
Minunea Sfintei Theresa
Nascută ân Paris, abandonată la scurt timp după naștere, apoi crescută de mama sa într-un bordel, ajutată de celelalte prostituate, Éditf Piaf a avut parte de o copilărie neliniștită și plină de amărăciune. La trei ani a orbit, din cauza unei afecțiuni a corneei, însă la șapte ani are parte de o vindecare, zice-se, miraculoasă, în urma unui pelerinaj făcut la Sfânta Therese de Lisieux.
Dezlănțuite iubiri
Marea sa iubire a fost pugilistul Marcel Cerdan, care a decedat într-un accident de avion în 1949, atunci când acesta urma să vină să locuiască cu ea la New York. Pentru el, Édith Piaf a compus, cu puțin timp înainte, versurile prevestitoare ale cântecului „Hymne à l’amour”. S-a purtat cu el altfel decât cu ceilalți, și nu a avut timp să-l părăsească ea mai întâi, ceea ce-l va împinge pe un prieten să spună: „Singurul bărbat care a părăsit-o a fost Cerdan, dar numai fiindcă a murit.”
Piaf, mitul francez
Deși viața ei personală și profesională a fost presărată cu încercări și tragedii (decesul fiicei sale Marcelle la vârstă de doi ani, al mamei sale într-un șanț, după o supradoză), Éditf Piaf a dezvoltat în paralel o personalitate marcată de „pasiunea pentru atitudinile caraghioase, pentru fantezie și un umor coroziv extraordinar”, după cum scrie Robert Belleret în biografia sa recent lansată „Piaf, un mythe français”.
Totodată, „avea un limbaj de birjar, capricii incredibile și dădea tuturor ordine cu multă autoritate“, precizează biograful ei.
Considerată un monument al cântecului francez și „star rock” înainte de apariția acestui termen, Édith Piaf a murit în urma unei hemoragii interne, în sudul Franței, pe 10 octombrie 1963, epuizată de adicții, de intervenții chirurgicale dificile și de o poliartrită reumatoidă severă.
Pedepsită de Vatican
Biserica Catolică a refuzat să-i oficializeze slujba de înmormântare pe motivul că era la a doua căsătorie. După moartea ei, Vaticanul a consemnat în Cotidianul L’Osservatore Romano că Édith Piaf „a trăit ân păcat, în ochii tuturor” și că artista era „simbolul unei fericiri artificiale”.
În capitala franceză a fost deschis un muzeu dedicat lui Edith Piaf, care îi și poartă numele.
Viața ei a fost subiectul filmului „La vie en rose/ La môme”, regizat de Olivier Dahan în 2007, care i-a adus franțuzoaicei Marion Cotillard, în anul următor, premiul Oscar pentru cea mai bună actriță.
Surse foto: flickr.com, stylesight.com
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.