Un laptop potrivit este la trei pași distanță

A avut și laptopul vremurile sale grele. Și mare, și urât.

De regulă, produsele în care investim ceva mai mulți bani trebuie să fie într-un singur fel: potrivite. Laptopurile intră în această categorie, sunt calculatore portabile care, de fiecare dată, pentru puțin mai mult capital în plus sunt puțin mai bune. Dar oare sunt potrivite de fiecare dată? Eu am ajuns, în ultimii cinci ani, la o listă de trei criterii esențiale pentru un laptop potrivit.

În primul rând, vreau autonomie. Nu înțeleg cum să car după mine o “cutie” destul de incomodă care nu mă rezistă decât până se aprinde ecranul. Decentă ar fi o autonomie de peste patru ore la o luminozitate cel puțin medie. Ai astfel timp să faci cam orice ai vrea, chiar și vizionatul unui film sau conversatul online.

Apoi, or fi fost laptopurile grele la tinerețea lor, dar acum, maturizate, tre’ să fie mai ușoare, portabile, să cântărească mai puțin de două kilograme. Desigur, nu intră în discuție cele Alienware, dar un laptop Sony cu o configurație bună poate să se încadreze în această limită. Și să-l poți ține în poală fără să amorțești după nici 30 de minute de utilizare.

Și nu în ultimul rând este vorba de preț. Da, un magazin online este recomandat pentru achiziție, dat fiind că are prețuri mai mici și se poate ține cont de câteva compromisuri care se pot face. De exemplu, cantitatea de memorie RAM nu trebuie să fie imensă ca laptopul să ruleze bine. La fel, un procesor bun nu trebuie să vină cu un preț mare. Și aici e vorba de utilizatorul obișnuit, că dacă aș fi un gamer înrăit sau un producător video arhicunoscut, mai degrabă aș lua un PC pe care mi-l fac cum vreau și mă costă mult mai mult de 500 de euro.

Citeste si:  Să fiu mașină, nu zic ba, dar să fiu una bună

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *