Vreau și eu să scriu ”mama”

În această seară, întorcându-mă de la lucru, am auzit la radio  despre niște campanii care m-au impresionat și pe care aș vrea să vi le fac și vouă cunoscute, iar împreună să ne implicăm în ele. Campaniile respective sunt inițiate de cei de la  ”Salvați copiii” și îndeamnă oamenii cu suflet să vină în ajutorul copiilor care au nevoie de școlarizare sau cei cărora nu li s-a respectat dreptul la educație.

Din nefericire, în România rata abandonului școlar a crescut de 3 ori în ultimii ani, ceea ce înseamnă că din ce în ce mai puțini copii merg la școală, se formează, se pregătesc pentru lumea care îi așteaptă.

Pe lângă lucrurile de bază pe care le învață micuții la școală (scrisul, cititul), orele de curs sunt și un mediu propice pentru a îi ajuta să își descopere și promoveze propria personalitate. Se dezvoltă din punct de vedere al caracterului, învață ce înseamnă sociabilitatea, interacțiunea cu alte persoane.

Aș vrea să vă aduc două proiecte la cunoștință pentru a ajuta, pentru a fi acei oameni care fac diferența și care se implică în loc să găsească vinovați.

Cei mai mulţi dintre copii merg la şcoală. Vreau şi eu să învăţ.

Sprijină un copil să meargă la şcoală şi ajută-l să crească mare, asigurându-i hrana zilnică sau rechizitele şcolare. Poți dona între 10 și 500 RON aici.  Click pentru toate informațiile despre campanie și cum poți și tu să te implici.

Citeste si:  Din suflet pentru suflet

Campania “Ajută un copil să meargă la şcoală”

Campania “Ajută un copil să meargă la şcoală” reprezintă încă un pas pe care organizaţia noastră îl face pentru a asigura banii necesari continuării programelor de prevenire a abandonului şcolar şi de reintegrare educaţională şi socială a copiilor care muncesc”, Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv  Salvați Copiii România.

Această campanie este suținută și de nume mari din România: Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Andi Moisescu, Andra şi Cătălin Măruţă, Smiley, Melania Medeleanu, Andreea Marin Bănică şi Andreea Raicu. Toate informațiile despre această campanie le găsiți aici.

 Campania se desfăşoară în perioada 1 noiembrie 2011 – 31 ianuarie 2012, donaţiile putând fi făcute prin SMS la numarul 874.

[youtube id=”CKhSnNpBlGQ” width=”600″ height=”350″]

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

4 thoughts on “Vreau și eu să scriu ”mama”

  1. Multumim!Am aprecia daca fiecare vizitator ar avea bunavointa de a promova campaniile noastre chiar si fara a da link catre noi sau alte pretentii.Scopul nostru nu este sa facem trafic sau linkuri din aceste cazuri triste.Vrem sa tragem un semnal de alarma si sa ajutam daca ne sta in puteri.

  2. Campania e de laudat. Pe langa strangerea de fonduri pentru sustinerea scolarizarii celor cu probleme financiare grave, as face o campanie pentru strangerea de "oua" a parintilor care refuza sa-si lase copiii sa mearga la scoala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *