Când urci o scară, de obicei nu îți dă seama, dar ea are o poveste de mii de ani. Scările sunt mult mai mult decât simple trepte; ele sunt elemente esențiale în arhitectură, dar și în viața noastră zilnică. Chiar dacă le considerăm obișnuite, ele au fost de-a lungul timpului o formă de expresie artistică, de simbol al puterii, de element de confort și, uneori, chiar de spectacol. Cred că, dacă te uiți cu atenție, scările îți spun multe despre oamenii care le-au construit, despre epoca în care au fost făcute și despre modul în care ne-am adaptat la ele.
Rezumat:
De ce scările sunt importante în arhitectură
Scările nu sunt doar un mod de a urca și coborâ, ci sunt o formă de comunicare a ideilor arhitecturale. În secolul al XVII-lea, arhitectul francez François Blondel a propus o regulă de aur pentru confortul urcătorului. Formula lui spune că dublul înălțimii unei trepte plus adâncimea treptei ar trebui să dea între 63 și 65 de centimetri. Un exemplu des citat în manualele de proiectare este o treaptă de 18 cm înălțime și 28 cm adâncime, care dă 64 cm și se simte firesc sub picior. Această regulă a fost adoptată de mulți arhitecți și se bazează pe ritmul natural al mersului uman, așa cum un pereche de pantofi bună se potrivește cu piciorul.
În multe cazuri, însă, scările nu respectă această regulă, iar atunci când se întâmplă, o simți imediat. Nu mai meri automat, ci trebuie să te concentrezi pe fiecare pas, ceea ce poate duce la oboseală. În mod ciudat, însă, această neconfortabilitate nu a prevenit construirea de scări spectaculoase. De exemplu, Columna lui Traian din Roma, terminată în anul 113, are în interior o scară în spirală cu 185 de trepte, ce duce spre platforma de sus. Este considerată una dintre cele mai vechi scări în spirală păstrate în picioare.
Scările ca simbol de putere și spectacol
În anumite perioade, scările au fost folosite ca simbol de putere și de prestigiu. Un exemplu remarcabil este Scara Ambasadorilor de la Versailles, construită între 1672 și 1679. Această scară era acoperită cu marmură policromă, bronz aurit și picturi iluzioniste. Scopul ei era să impresioneze sau chiar să intimideze pe diplomați care urcau spre apartamentele regelui. Istoricii arată că poziția pe care regele îl întâmpina pe vizitator pe scară transmitea, la rândul ei, statutul celui care urca. Scara a fost distrusă în 1752, dar a inspirat palate din toată Europa, de la Caserta la Würzburg și Stockholm.
Secolul al XIX-lea a preluat ideea și a transformat-o în scenografie civilă. Palais Garnier din Paris, terminat în 1875, are o scară monumentală din marmură care se desparte în două brațe și e gândită ca un teatru în teatru, unde cei care urcă devin în același timp actori și spectatori, priviți de pe balcoanele din jur. Arhitectul a înțeles un lucru pe care îl simțim toți fără să-l formulăm, anume că o scară e locul unde ne vedem unii pe alții, unde ne aranjăm ținuta și unde ne dăm seama cum arătăm în ochii celorlalți.
Până înainte de apariția liftului, etajele de sus erau pentru servitori și oameni săraci, pentru că nimeni nu voia să urce cinci sau șase etaje pe jos. În orașe ca New York, clădirile locuite aveau de obicei în jur de șase etaje tocmai din acest motiv. Cele mai bune apartamente erau în partea de jos, la piano nobile sau la bel étage, iar mansarda era locul artiștilor săraci și al camerelor de serviciu.
Scările în societatea modernă
În societatea modernă, scările au devenit un element esențial în viața socială. În blocurile românești, de exemplu, scara are o viață socială. Acolo se opresc vecinii să schimbe două vorbe, acolo miroase a mâncare de la etajul trei, acolo învățăm să recunoaștem pașii oamenilor din blocul nostru. Scările, deși par simple, sunt prima noastră lecție de conviețuire cu oameni pe care nu i-am ales. Scările nu s-au schimbat prea mult, fie că e bloc nou sau vechi, coridorul și scările pare că si-au păstrat menirea destul de aprig.
Elisha Otis a schimbat regula jocului în 1854, când s-a urcat pe o platformă la Expoziția din New York și a lăsat un asistent să taie cablul, ca să demonstreze că frâna lui de siguranță funcționează. Istoricii culturali, precum Andreas Bernard în cartea “Lifted”, arată că liftul a redus exclusivitatea etajului nobil și a transformat mansarda în penthouse, iar cuvântul a ajuns un simbol al statutului abia în anii 1920. Cu alte cuvinte, aceeași clădire a fost reevaluată social de o singură invenție, iar prețul a început să urce odată cu înălțimea.
Cred că fiecare scară îți transmite o stare, fiindcă în timp ce urci ți se schimbă perspectiva, vezi cum se deschide spațiul deasupra ta și ai în mod inevitabil un ritm de mers impus de clădire. O scară largă, cu trepte joase și lumină de sus, îți dă senzația că ești așteptat, iar una îngustă, abruptă și întunecată te face să te grăbești și să te uiți în jos.
Data viitoare când urci trei etaje spre un apartament oarecare, uită-te un minut la trepte, la balustradă, la lumina de pe casa scării și întreabă-te cine a decis cum te vei simți în drumul tău spre casă. Scările nu sunt doar trepte, ele sunt o parte esențială a vieții noastre, a arhitecturii și, de multe ori, a istoriei.
Autor securizat
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
