I am Cruise, Tom Cruise!

Misiune imposibilă 2011, în regia lui Brad Bird (regizor cu 2 premii Oscar la activ),  apare la 5 ani după ultima producţie din această serie şi îi aduce pe marele ecran pe Tom Cruise, Jeremy Renner (pe care l-am văzut în The Hurt Locker din 2008), Simon Pegg şi Paula Patton, într-o producţie de zile mari care se preconiza a fi un eşec, ca multe alte filme de acţiune ce ajung la o limită.

Acţiunea foarte simplă din Mission Impossible – Ghost Protocol se centrează din nou pe salvarea lumii de la o bombă nucleară, de data această echipa lui Ethan Hunt fiind lăsată fără nici un sprijin de către autorităţile SUA.

Filmul seamănă cu seria lui James Bond, doar că actorul nu e britanic şi prin urmare are nevoie de o echipă fantastică, tipic americană, ai cărei membri plini de gadget-uri surprind încă de la primele imagini: folosirea panourilor de invizibilitate, mănuşilor care te ajută să te caţeri pe clădirea cea mai înaltă din Dubai sau alte mijloace tehnice pe care le descoperim pe parcursul filmului. Totuşi, producţia este destul de bine consolidată.

Începutul este clişeistic, cu o alergare ca în aproape orice film – o evadare din închisoare şi firul ce îi leagă pe toţi printr-o explozie, logo al tuturor părţilor din seria misiunilor. Nu lipseşte nici transformare, utilizarea măştilor, scanarea ochiului, elemente clasice de a dispărea în mulţime (schimbarea hainelor şi utilizarea oricăror elemente necesare unui bun spion).

Citeste si:  Festivalul filmului european

Pe parcursul filmului ne deplasăm din Budapesta la Kremlin, în Dubai şi India destul de rapid, iar secvenţele de legătură între părţi sunt destul de slăbuţe: 2-3 imagini sărăcăcioase de cămile în contrast cu opulenţa clădirilor şi maşinilor. Atacul asupra Kremlinului este prezentat la televizor destul de asemănător cu evenimentele din SUA de pe 11 septembrie 2001.

Detalii sunt cele care dau puţin farmec acţiunii de altfel destul de aşteptate. Actorii au umor, joacă bine, iar Tom Cruise este într-o formă extraordinară, mai ales că aleargă în 3 sferturi din film de parcă ar fi fost plătit la kilometru. Cu toate că a îmbătrânit, se observă că s-a pregătit pentru filmări. Are şi nişte momente ireale, când fuge mai repede decât o furtună de nisip, se aruncă în cap cu o maşină etc.

Filmul nu surprinde, dar este făcut ca la carte şi cred că, la terminarea vizionării, putem spune: Misiune îndeplinită!

[youtube id=”V0LQnQSrC-g” width=”600″ height=”350″]

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

3 thoughts on “I am Cruise, Tom Cruise!

  1. In general multi actori buni de la Hollywood isi fac singuri cascadoriile. Au o forma fizica de invidiat. :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *