Orice ar face Cosmote, pare că nu ar avea contact cu publicitatea sau cum să-și vândă serviciile. Să ne înțelegem, ei nu vând carne, ouă sau LSD, ci servicii. Eu am nevoie să sun pe cineva, ei mă ajută, atât vând ei, nu sentimente, afecțiune, identificare sau altele. Ei bine, dar asta nu vând prin reclamele loc.
Acum ceva timp, cam prin noiembrie, zice YouTube, Cosmote ieșea pe piață cu un nou spot publicitar adânc gândit, profund afectiv, ar fi crezut lumea. Ei bine, era un furtișag mârșav și fără sens, dar trecem peste asta. E vorba de spotul cu “ce-i asta?”, în care un moș senil își întreabă fiul de câteva ori ce este asta, indicând un fluture. El, fiul, ca orice om sănătos cu logica și în apele minții stătute, se enervează și se răstește la ta-su. Bătrânul scoate fila de istorie, citește un moment emoționat și, pac! lacrimile curg șuvoi și ei mă sfătuiesc să vorbesc cu cei dragi. Bun, să vorbesc, deci. Am o mamă bolnavă, o bunică bolnavă sau o mamă și o bunică sănătoase, văd reclama pe net sau tv și scot telefonul să le sun. Formez și, dintr-o dată, “stai, neseriosule! Tu ai abonament la concurență, nu la Cosmote! Neseriosule! Jos labele de pe telefon!“. Îmi crapă obrazul de rușine și mă duc să-mi iau ceva de la Cosmote. Puțin probabil. Voi suna, dacă mă mișcă, de pe ce telefon am.
Acum, Cosmote recidivează cu spotul “Veteranul”. Vă invit să-l vedeți, merită, apoi reveniți aici. Deci, tătăiuțul e împins brutal, puștiul își dă seama de ce a(u) făcut și-l salută militărește. Are mai multe goluri în logică, decât poate încasa România într-un amical cu Malta, dar se pare că băieții cu banii de la Cosmote nu sunt deranjați de asta. Ei au mișcat românu’ la sentiment, asta contează. Niciuna dintre cele două reclame nu-mi vinde nimic, nu își îndeplinesc scopul unei reclame. Îmi aduc beneficiu afectiv și gata, Cosmote a băgat bani degeaba.
Nu că ar fi mai buni, dar ei ar putea învăță de la concurență. După ce au renunțat la cerșetorii ăia cu Maximia lor și l-au adus ca voice over pe dl Victor Rebengiuc, Vodafone a reușit să spună ceva. Mesajul e simplu: nu ești cu noi, în rețeaua noastră, ești un oligofren fără principii.
A nu se înțelege că reclamele sunt proaste. Nu, nu sunt, transmit ceva, doar că nu mesajul necesar unui operator telecom. Nu că cele cu Smiley ar fi mai bune, dar asta e, utilizatorii să se resemneze că își vor lua cartele de la băieții ăștia doar pentru miile de minute și nu pentru reclame, pentru marketing ireproșabil.
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
Reclama cu “ce-i asta” nu a prea fost un furtisag marsaj. Pur si simplu oamenilor le-a placut originalul si au cumparat drepturile de a-l reinterpreta…cu ajutorul regizorului de la reclama aia.
Vezi-ti de viata ta sociala intai ca sa poti avea si tu pe cine suna…
O fi cum spui tu, că nu l-au furat, dar dacă l-au folosit fără sens, cum s-a întâmplat, degeaba și în van a fost investiția.
Eu nu sun, pen' că-s zgârcit, eu dau beep și mă sună lumea.
Nu mă supăr, dar prefer să-mi spui de ce.