Sunt convinsă că cei mai mulţi dintre voi au vizitat cel puţin o dată în viaţă o peşteră. Dincolo de definiţiile ştiinţifice ale peşterii, aceasta este un loc preistoric, un vestigiu al trecerii timpului, locul unde putem admira forţa naturii şi totodată, unde putem descoperii dovezi ale vieţii străvechi.
În România există numeroase peşteri în care sunt conservate perfect mărturii ale trecutului: schelete ale strămoşilor urşilor din zilele noastre, desene rupestre, gheţari formaţi cu zeci de mii de ani în urmă şi multe altele.
Personal, am vizitat foarte multe peşteri, dar cea mai inedită experienţa a fost cea de la Peştera Vârtop din Munţii Bihorului, judeţul Alba. Aceasta este declarată monument al naturii şi se poate vizita numai în prezenţa unui ghid.
Pentru a ajunge la ea trebuie parcurs un drum anevoios pe munte urmând traseul Padiş – Scărişoara, până în cătunul Casa de Piatră. De menţionat faptul că în afara echipamentului pentru drum, trebuie să aveţi şi haine de schimb, mai groase, deoarece în interiorul peşterii este extrem de frig şi foarte mult noroi.
Intrarea în peşteră se face coborând câţiva metri în interiorul muntelui, unde se ajunge la prima sală: ,, Sala Gheţarului”, de 70 metri lungime. Pentru a ajunge în următoare sală, “Sala Domului”, trebuie să escaladaţi un perete înclinat, lucru un pic cam dificil dacă nu sunteţi încălţaţi corespunzător. Aici se poate admira un dom din montmilch şi numeroase draperii pe tavan.
Domul
În, Sala Minunilor” şi, Sala Mare” se pot admira stalactite, stalagmite, coloane, draperii şi multe astfel de formaţiuni de o frumuseţe rară, ce vă va tăia respiraţia. Peştera mai are o sală, Sala Paşilor”, care nu este accesibilă vizitatorilor. Aici s-au descoperit urme ale paşilor omului de Neanderthal, denumit ,,Omul de Vârtop”.
Este bine de ştiut că parcurgerea peşterii este anevoioasă, unele porţiuni fiind accesibile doar dacă mergeţi aplecaţi sau pe burtă, dar merită efortul.
Sper că v-am convins să intraţi în minunata lume subterană ce se numeşte, Peştera Gheţarul de la Vârtop”.
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.