Se pot accepta defectele, neajunsurile şi greşelile partenerului fără a simţi dorinţa de a-l schimba, de a-i modela comportamentul? Nimeni nu este perfect.
Mă gândesc la faptul că alegerea partenerului trebuie făcută în funcţie de defectele, nu doar de calităţile sale. Adică ar trebuie să privim în ansamblu, să vedem şi partea bună şi partea mai puţin bună a lucrurilor. De fapt, cred că noi nu putem schimba pe nimeni dacă acel cineva nu îşi doreşte asta.
Mereu am considerat că este foarte importantă comunicarea într-o relaţie. Atunci când partenerul greşeşte sau face un anume lucru care ţie nu îţi este pe plac, nu-i face reproşuri şi nu-l ironiza, pentru că astfel de atitudini sunt distructive şi cu siguranţă, în timp, se va ajunge la destrămarea relaţiei.
Partenerul ajunge să se simtă permanent vinovat, stima de sine scade considerabil şi se va crea o prăpastie peste care se va trece greu.
Dacă acesta este în permanenţă judecat, atitudinea lui va fi defensivă sau va începe să se retragă şi să evite orice forma de contact emoţional şi intim, pentru că se ajunge la subminarea încrederii în propria persoană, la nesiguranţă şi stimă de sine redusă. Comunicarea va dispărea. Acceptarea de sine şi sentimentul personal de siguranţă reprezintă componente importante ale echilibrului propriu.
Asemănările dintre doi oameni îi pot aduce alături, dar diferenţele dintre ei sunt cele care contribuie la dezvoltarea şi misterul relaţiei lor.
Cum îi putem înțelege și accepta pe cei din jurul nostru pentru ceea ce sunt ei și nu pentru ceea ce ne dorim noi să fie?
De cele mai multe ori căutăm motive psihologice pentru a înţelege anumite acţiuni ale persoanei de lângă noi. Şi despicăm firul în patru. Analizăm. Căutăm răspunsuri. Ne este la îndemână să privim partea goală a paharului, decât să observăm lucurile pozitive făcute de cei de lângă noi şi cum au contribuit de-a lungul timpului la experienţele noastre de viaţă.
Iubirea adevarată nu este condiţionată de faptul că persoana pentru care avem sentimente îndeplineşte sau nu sarcinile pe care i le trasăm. Nu întotdeauna obţinem ceea ce ne dorim şi nu trebuie să uităm acest lucru niciodata.
Ce părere aveţi? Vă acceptaţi partenerii aşa cum sunt?
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
Foarte frumos scris. Problema este ca in practica nu facem ce sustinem sus si tare in teorie.
Oricat am vrea noi sa nu-l schimbam pe partener, cu timpul nu ne mai plac o parte din defectele lui, pe care oricum nu le vedem de la inceput, prinsi in iuresul amorului. Nu ne mai plac nici o parte din calitati, din diverse motive.
Si nimeni in lumea asta nu alege un partener datorita defectelor.
In general iertam cand celalalt greseste, pana la un punct, cand i se umple paharul…ar trebui sa vorbim aici de genul de greseli: de la a uita sa sune pe matusa, pana la a te insela in mod repetitiv.
Se spune ca de fapt cuplurile care sunt mai diferite rezista mai mult timp.
Eu nu sunt de acord, nu as suporta pe cineva foarte diferit de mine.
Din experienta iti spun ca de fapt cuplurile care se aseamana si sunt buni prieteni rezista si peste ani si reusesc inclusiv sa treaca peste monotonie, pentru ca au foarte multe lucruri de care se pot bucura impreuna, plus ca gandesc la fel :)
Iti dau totala dreptate ca multi dintre noi inclinam sa vedem partea goala a paharului si sa criticam cand cineva greseste, mai putin sa/l apreciem cand face bine.
Cel mai mult mi-a placut fraza de final: iubirea ce nu depinde de sarcinile pe care i le trasam sa le indeplineasca :))
Cred ca nu ne acceptam partenerii asa cum sunt.
Pentru mine este important sa il accept in mare parte asa cum este, pentru ca este cota normala. Ce vine dupa, trebuie sa ne zbatem sa le acceptam, sau daca sunt chiar negative, pot fi modificate in timp, daca si el doreste asta. E valabil si la femei…desi tind sa cred ca femeile se schimba mai greu, ma refer la cele cu coloana vertebrala:)
Cand vorbeam de defecte, ma refeream la faptul ca la inceput sunt atat de entuziasti si fericiti, incat vedem doar calitatile. Apoi ies la iveala anumite defecte care poate te fac sa te dai cu un pas in spate. Sau le accepti dar greselile, rautatile spuse, toate adunate ajung sa te frustreze si sa te macine.
Incep sa cred ca oamenii mult prea diferiti nu au sanse prea mari sa aiba o relatie de durata si armonioasa. Daca nu exista suficiente puncte comune, apare distantarea si fiecare isi indreapta atentia catre alte lucruri. Dar exista si situatii, chiar cunosc cateva, in care cei care sunt atat de diferiti se simt foarte atrasi unul de celalalt si reusesc sa depaseasca problemele, comunicand. Asta chiar conteaza.
Poate ar trebui sa apreciem mai mult oamenii de langa noi, sa ne bucuram de lucrurile pe care le fac alaturi de noi si pentru noi, si sa nu mai punem atat de mult accent pe lucrurile negative.
Cu siguranta ar trebui…sa vedem cat reusim din ce ne straduim :)
Cu cat doresti ceva mult, f mult…cu atat ai sansa de nu a obtine..PRIMESTE EXACT CUM TI SE DA Desi..nu poti schimba pe cineva dupa bunul plac,poti acorda mai multa importanta si seriozitate unei conversatii…discutand despre lucrurile care nu sunt tocmai ok te simti oarecum eliberat .Un lucru este bun de retinut…IN FIECARE INTAMPLARE NEGATIVA EXISTA SENSUL POZITIV AL PROBLEMEI!
Din experienta mea “vasta” de viata, am ajuns la o concluzie: cand vine vorba de acceptarea defectelor, depinde foarte mult de ele. Sunt cazuri in care poate cineva are zeci de defecte, dar niciunul nu te deranjeaza pe tine atat de mult incat sa pui punct sau sa incerci sa schimbi. Si sunt si cazuri cand cineva are zeci de calitati si doar un defect..peste care tu nu poti sa treci pur si simplu. Iar o schimbare impusa nu mi se pare normala, asa ca cel mai bine e sa isi vada fiecare de ale lui…
Am să spun aici un lucru care poate va ajuta. Atunci când m-am decis să mă întâlnesc cu Monica, încă mai era destul de mult până la decizia de a rămâne împreună şi eventual, a ne căsători.
am avut în vedere înainte de calităţi, "defectele". Sau, ceea ce trece de obicei drept defecte. Cei care mi-au citit cărţile ştiu la ce mă refer. Trec peste pentru că e prea lungă argumentaţie şi am făcut-o deja de mai multe ori.
Ideea cea simplă din spate, este: CINE FUGE DE CALITĂŢI?
Ceea ce mi s-a părut important a fost:
Pot să mă împac cu "defectele"?
Îmi completează acea energie zisă "defecte" o calitate a mea, astfel încât să depăşească "masa critică"?
Dar la ea, cât este valabil din aceeaşi logică şi perspectivă?
Asta am discutat deschis timp de 3 luni, aproape zilnic, ore în şir, după ce a venit la mine.
Abia DUPĂ ce ne.am lămurit că ne putem folosi în mod constructiv de acele "asperităţi", cum bine şi frumos a fost formulat aici:
"Asemănările dintre doi oameni îi pot aduce alături, dar diferenţele dintre ei sunt cele care contribuie la dezvoltarea şi misterul relaţiei lor.",
am decis să mergem la biserică şi pe la birourile unde se fac hârtii…
Aveam însă amândoi destulă experienţă ca să apreciem un partener după alte criterii decât estetica şi gradul de umplere al buzunarelor…
Concluzie:
Dacă visele mele + visele tale duc la o construcţie mai mare şi REALIZABILĂ decât visul/visele fiecăruia în parte, atunci pasul în doi, e balet şi muzică. Pas de deux adică!
Altfel, e CABOTINAJ; sau mimetism.
Genial articol, sincerele mele felicitari! Pana in prezent nu am reusit si nici nu am de gand sa schimb persoana de langa mine, adica s-o modelez ca sa fie pe placul meu. Cum ziceai si-n articol, unde-i misterul atunci daca persoana respectiva e cum vrei? Si sa zicem ca o schimbi, dar intr-un final ajungi la capat si nu prea mai ai ce sa schimbi… si in acele momente parca totusi ai vrea ca ea/el sa fi ramas cum era la-nceput.
Problema nu este numai persoana de langa. Pentru mine, problema pot fi cei din jur. Cei care încearcă să mă schimbe, când omul cu care formez un cuplu mă acceptă așa cum sunt. Dar asta presupun că e altă poveste…
Normal…de aceea i-am si ales, zic eu :)