Astăzi în timp ce Bucureştiul se afla în continuare sub codul portocaliu de ninsoare,am avut plăcerea de a îi lua un interviu Mirunei Siminel,aşa ca de la Mirună la Mirună. Iată ce a ieşit !
1. Hello Miruna ! Întâi de toate o să îţi mulţumesc frumos pentru că ai acceptat invitaţia mea.Pentru început o să te rog să ne vorbeşti un pic despre tine.
Merci eu – ţi-am mai zis. Formalităţile astea sună a emisiune comunistă de prin anii 90.Despre mine nu pot vorbi “un pic”. Dacă mă porneşti, nu mă mai opreşti.
2.Care este povestea blogului tău şi de unde ideea de “siblondelegandesc” ?
Povestea e clasică. Despre o fată cu iubire de cuvânt, care a găsit într-o zi pe internet o platformă prin care să găzduiască “relaţia”. Cam asta a fost. Treaba cu blondele a fost mai puţin premeditată decât ar trebui să recunosc. Tocmai mă vopsisem de câteva luni, contrar tuturor principiilor mele anterioare (care spuneau că dacă natura ţi-a dat norocul de a nu te fi făcut blondă, cât de tăntălău să fii să ţi-o faci cu mâna ta?!)
3.Am văzut ca pe blog atingi o gamă variată de subiecte însă care este articolul care te reprezintă cel mai mult?
Nu există aşa ceva. Poate mai degrabă o categorie care să fie mai mult pentru mine şi sufletul meu. Şi o eventuală lectură de mai târziu.
http://siblondelegandesc.ro/category/o-copila-care-respira-gandeste-si-simte/
4.Cum te-a influenţat această lume 2.0 care este în plină ascensiune?
Pentru mine blogul a însemnat foarte multă dezvoltare personală. Am intrat în contact şi virtual dar şi real cu nişte oameni deosebiţi. Mie-mi place să spun “conjugări ale minţii”. Asta mi s-a întâmplat mie în cei 3 ani în care am stat în Bucureşti. Blogul mi-a adus job-ul de beauty editor la revista ELLE, mi-a adus familia mai aproape şi nişte bani în cele mai la fix momente. Am crescut cum nu îţi pot explica. M-am trezit, am învăţat să mă preţuiesc mult mai mult decât înainte. Poate că asta s-ar fi întâmplat oricum la un moment dat, doar că pentru mine, acesta a fost leagănul din care am învăţat să mă ridic.
5.Care este cea mai frumoasă experienţă pe care ai avut-o cu oamenii din mediul online?
Experienţă şi oameni? Mult prea vagă întrebarea. Trec la următoarea.
Dar dacă şi cititorii mei sunt aceşti oameni la care te referi, să ştii că cele mai frumoase experienţe le am atunci când ei mă ceartă părinteşte sau mă aprobă din tot sufletul sau sunt pur şi simplu acolo. Puterea comunităţii, ştii cum vine asta? Apoi, mesajele pe care le primesc în privat. Oameni ale căror inimi bat pentru o clipă la unison cu a mea. Astea sunt experienţele care înnobilează cuvântul şi îi găsesc sensul. De conexiune între oameni. Fie ei din online sau de oriunde.
6. Cum este Miruna departe de blog? ( Miruna omul ca să zic aşa )
Miruna este cea de pe blog. Cum este Miruna cea din restul timpului voiai să zici, când trebuie să miroasă guri nespălate şi să frece dinţi sau când înjură şcoli şi secretare, sisteme şi birocraţii? Miruna cea adevărată e pe blog. E singurul loc unde încă se mai poate juca.
7. Spune-mi te rog trei nume din online pe care le apreciezi şi de la care ai avut de invăţat.
Alexandru Negrea, Bobby Voicu şi Andrei Roşca.
8.Cam cât timp îţi petreci citind şi răsfoind bloguri?
Nu am reader şi nici nu am o “sarcină zilnică” să citesc bloguri. Cred că ar fi foarte tristă pentru mine ziua în care mi-aş impune aşa ceva. Restul e plăcere.
9.Cine sau ce te-a determinat să faci primii paşi în online?
Probabil Olimpiadele Comunicării din 2008. Mie acolo mi s-a întâmplat ceva. Mi s-au deschis ochii şi uşile către o lume mai frumoasă. Iar biletul de intrare era capul meu şi blogul. Da da, doar atât.
10.Iar acum că tot am ajuns la final,ce le transmiţi de departe cititorilor de Blog Event?
Să se îndoiască profund că şi blondele gândesc. Şi să vină să se convingă de contrariu! ;)
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.