Familia este celula de bază a societății. Sau cel puțin asta spune teoria. Însă mă întrebam zilele astea ce este de fapt familia?
În fața legii, familia este, probabil, formată dintr-un cuplu căsătorit și eventualii copii. Pentru Biserică, mă gândesc că o fi la fel: un bărbat și o femeie, uniți în fața Domnului prin Sfânta Taină a Căsătoriei, și rodul iubirii acestora.
Însă eu mă uit în jurul meu, și mă întreb: ce este familia, pentru oamenii din ziua de azi? Ce este ea cu adevărat? Mă întreb asta pentru că oamenii se căsătoresc în fața legii sau a lui Dumnezeu tot mai rar. Pretextul este unul simplu: iubirea nu se ascunde după un petic de hârtie sau în vreun lăcaș de cult. Scuză care mie, sincer, mi se pare cât se poate de plauzibilă! În ziua de azi cuplurile au copii pe care îi cresc precum o familie, și fără să aibă „dovada” legală a faptului că sunt legați de ceva. Îi ține împreună responsabilitatea. Își asumă răspunderi unul față de celălalt și nu se gândesc la eventuale divorțuri în caz de neînțelegere, pentru că nu există acte.
Pe de altă parte, situația de mai sus nu este tocmai extrem de comună. Oare copii din asemenea familii nu se simt ciudat între prietenii lor, cu părinți căsătoriți? Oare nu trebuie să li se explice de ce mami și tati nu au poze de la nuntă sau de la cununia civilă? Să li se explice de ce părinții lor nu au același nume de familie, ca în cazul prietenilor…mă gândesc că este destul de fragilă o asemenea situație. Probabil trebuie foarte multă imaginație ca să explici așa ceva unui micuț curios nevoie mare, ce descoperă lumea, și pune întrebări din acelea tipice copiilor. Întrebări la care poate ai ști să răspunzi, dacă ai înțelege de unde le-au scos.
Voi cum vedeți familia din ziua de azi? Credeți că mai este cu adevărat celula aceea tradițională a societății, sau ar fi cazul să ne obișnuim cu un nou tip de familie, mai modern?
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
Cred ca depinde de fiecare, de conceptiile fiecaruia, atunci cand isi intemeiaza o familie. Sunt de parere ca in masura in care vedem familii moderne la tot pasul, in aceeasi masura exista si familii care pastreaza traditii si valori vechi.