Hora Unirii

Când eram copil, cel mai trist moment al serii era Hora Unirii, cântecul cu care se încheia programul rahitic de 2 ore la televizor şi implicit urma să mă duc la culcare. Ascultam cu tristeţe versurile cântecului şi nu realizam deloc importanţa momentului petrecut cu peste 130 de ani în urmă. Hora Unirii o învăţasem şi la şcoală, dar nu conştientizam importanţa versurilor şi mi se părea un cântec plictisitor, la fel ca imnul de atunci, “Trei culori cunosc pe lume”.

Anul acesta se împlinesc 153 de ani de la Unirea Principatelor Române care practic a însemnat crearea României la care s-a alipit apoi şi Transilvania.

Acum, după mai bine de 150 de ani, România Mare e mai dezbinată decat înainte de Unire. Pentru toţi românii, soarele de la Bucureşti răsare, deşi bănăţenii vor să oblige oltenii şi implicit bucureştenii să vină cu paşaport în Banat. Ardelenii şi moldovenii se iubesc ca sarea în ochi. Muntenii sunt împărţiţi între moldoveni şi olteni, pierzându-şi identitatea geografică.

Pe basarabeni, nimeni nu îi recunoaşte ca români  şi chiar în Moldova din Romania nu sunt agreaţi fraţii de peste Prut. Răutatea şi dezbinarea şi-au pus amprenta peste tot neamul românesc.

Şi totuşi, în vremuri grele cum sunt acestea, vestea că grupuri de oameni din toată ţara merg de Ziua Unirii 24 Ianuarie să manifeste într-un glas la Bucureşti este o veste bună şi poate e un semn de reconciliere pe viitor. Mai ales că printre ei sunt şi suporteri ai echipelor de fotbal care în mod tradiţional se urăsc de moarte.

Citeste si:  Vampirii, serialele şi filmele

Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română !

Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *