Pe Ada Palade am descoperit-o datorită lui Andrei, primul ce a răspuns interviului lunii artistice. Deși este foarte tânără, are o biografie impresionantă! Lunga serie de activități
la care a luat parte și pasiunea pe care le descoperi vizitând pagina de Facebook, te fac să te întrebi de ce asemenea oameni trăiesc tocmai în România, unde dacă nu ești fotbalist sau vedetă de show pentru adulți, nu primești prea mare atenție.
Însă oameni precum Ada, actrița cu mai multe veleități artistice, nu fac asta pentru reflectoare! O fac pentru pasiunea proprie, pentru a-și hrăni sufletul cu ceva mai bun. Pentru recunoașterea oamenilor aceia puțini, dar de calitate, care știu să îi aprecieze! Și se bucură pentru fiecare strângere de mână sinceră a unui susținător, pentru fiecare apreciere. Așa cum s-a bucurat când i-am cerut un interviu pentru luna artistică, și a acceptat fără să stea pe gânduri.
1. Văd că te declari în primul rând actriță. De unde această pasiune, pentru actorie?
Toată pasiunea mea pentru actorie a început în momentul când am fost la primul spectacol al tatălui meu. Am stat în culise, deci în miezul acțiunii și preparațiilor ce urmau înainte de intrarea în scenă, văzând paietele de pe diversele costume purtate de alți actori, machiajul actrițelor și decorurile m-au vrăjit pe loc. Tata lucra la Teatrul de revistă Constantin Tănase la vremea aceea iar într-o bună seară o vecină de-a noastră a decis să meargă la spectacolul lui, când am auzit lucrul acesta am lăsat copii și joaca de o parte și am fugit de acasă pentru a merge la teatru. Aveam vreo 5 anișori și abia venisem în București, am mers singură din Ștefan cel Mare până pe Calea Victoriei doar ca să mai gust un pic de artă și bună voie. Desigur că în momentul când m-a văzut tata în culise au urmat o serie de discuții de genu „Pe unde umbli pacoste de copil? Moare maică-ta de spaima ta și tu umbli pe la teatru?” replică în urma căreia am răspuns fără a mai sta pe gânduri: Și ce? Mie îmi place aici, vreau și eu să fiu ca tine.
2. „Ba da, Ba nu” a fost o emisiune foarte apreciată, la vremea ei, de generația noastră! Cum era emisiunea de dincolo de ecran?
Primul spectacol filmat pentru emisiune la care am participat a fost prin 1993 pe litoral la Teatrul de Vară din Mamaia. Scena era imensă și publicul era ca o mare de oameni, a fost incredibil de intimidant pentru un copil de 4 ani. Ce-i drept, este stresant pentru un copil care nu a mai avut nicio legătură cu scena sa presteze în fața unui public de 1000 de oameni, la început eram foarte crispată din cauza costumului care era incomod și machiajului care se întindea peste tot, dar m-am relaxat imediat cum a început muzica să cânte și Hapciu (mascota emisiunii), a fost cel mai bun antrenor în joacă și cântec.
3. Când ai urcat pentru prima dată pe o scenă de teatru, și în ce piesă?
Prima apariție pe scenă, mai serioasă a fost în cadrul Festivalului de Teatru Hyperion, înDomnisoara Fanelly- La Union- I.L. Caragiale
care am jucat rolul unei debutante în muzică, domnișoara Fanelly, în cadrul spectacolului „La Iunion” după Caragiale. De ce așa târziu? Trebuie să recunosc, tata a fost niciodată încântat de înclinațiile mele artistice – asta și din cauza faptului că el știe mai bine lumea asta și cum trebuie să fii ca să supraviețuiești și, în special, a vrut să mă protejeze – așa că a încercat de foarte multe ori să îmi taie avântul artistic prin contrarea mea în fiecare proiect fie el muzical, actoricesc sau plastic. Abia după ce am mai crescut am avut destul
tupeu încât să-i dau un ultimatum pentru artă :P (sună ca numele unei compilații de hip – hop românesc, hi-hi), tatălui meu. I-am zis că dacă nu mă lasă să dau la actorie, mai bine să-mi cumpere o vacă, preferam să strâng bălegarul decât să fac altceva – lucru ce s-a întâmplat după ce am renunțat la facultatea de Drept, după un semestru.
4. Cum te-ai simțit? Este adevărat că există acea energie a publicului, care te face să uiți orice altceva?
Ceea ce simți pe scenă nu poate fi redat în cuvinte, aș fi o ipocrită dacă aș face lucrul acesta. Energia publicului este de mai multe feluri așa cum există și mai multe feluri de public. În ziua de astăzi acea energie a început să dispară, nu prea mai ai cu ce să te joci și să dai înapoi, dar ca experiență personală pot spune că de fiecare dată când intru pe scenă nu mai sunt eu, e personajul care este prezent eu devenind conștiința personajului; mă simt de parcă aș deveni imaterială și observ tot ce se întâmpla de undeva de sus. Este un sentiment extraordinar și nu am reușit să găsesc, încă, pe cineva care să reușească să treacă printr-o asemenea experiență ca și mine. Energia publicului nu te face să uiți de orice, dar dacă știi cum să o iei și să jonglezi cu ea, sa o cureți și să ii dai straie noi, abia apoi o trimiți la public, dacă ai primit răspunsul pe care îl căutai acolo își face apariția acel sentiment „care te face sa uiți orice”, care de fapt este un sentiment de înălțare, de mulțumire, de strălucire.
5. Ți s-a întâmplat vreodată să îți uiți replicile?
Chiar, ma gândeam dacă ai să-mi pui întrebarea aceasta. Ei bine, uite cum stă treaba, știi textul știi și jocul, nu știi textul ești nimeni :D Dar mai sunt și situații nefericite în care
Efimita – “Conu’ Leonida fata cu reactiunea” de I. L. Caragiale
împrejurările te împing să înveți un text în câteva săptămâni, timp cam scurt pentru a face o compoziție pe personaj (studiul personajului și cum îl înțelegi tu ca actor). Am fost pusă în această situație chiar la premiera spectacolului de licență în care am avut de interpretat rolul Efimiței din comedia „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”. Domnul profesor nu s-a ocupat prea mult de noi, nu s-au făcut repetiții, neseriozitate și câte și mai câte. Am avut premieră fără repetiții, nu știam textul, nu știam mișcarea, dar în momentul când ești în joc și iubești ceea ce faci, nu mai contează textul ci ceea ce vrei sa transmiți, au sa fie oameni care au sa spună „Cum, dom’le? Pe Caragiale nu-l corectezi la text, nu-i schimbi textul, toată lumea își dă seama dacă nu știi textul…” etc. A fost haotică reprezentația dar eu m-am simțit mai aiurea ca niciodată. Știu că am dezamăgit un pic, dar lucrul acesta mi-a demonstrat ca seriozitatea din școala românească de actorie nu mai exista, cât despre respect între studenți și profesor nu sunt prea multe de spus. Deci, da am uitat replicile, dar am reușit să ies basma curată.
6. Pasiunea pentru muzică a venit înainte de cea pentru actorie, sau a fost o urmare firească?
Mai întâi a apărut pasiunea pentru muzică, este prima mea mare iubire, dar pe hârtie fiindMariachi – “Un manunchi de flacari” de Richard Nash
actriță am decis ca în anii de școala să o pun pe locul doi. Mai degrabă urmarea firească a fost actoria decât muzica. Mi-am dat seama de când m-am născut ca iubesc muzica. Mama îmi povestea că aveam un an și era la piață cu mine în cărucior, când, la un moment dat, se aude Lambada la o tarabă, am început să dansez și să mă zbat sa ies din cărucior că nu aveam loc de desfășurare. O altă întâmplare care mi-a confirmat pasiunea mea pentru muzică s-a întâmplat doi ani mai târziu în Ajunul Crăciunului. Tata era plecat, în casă erau doar mama și bunicul meu și fiind supărată că tata nu mai apare m-am dus în camera mea și am pus un vinil cu colindele lui Hrușcă, am început sa cânt împreună cu vinilul, iar muzica m-a sensibilizat atât de tare încât am început sa plâng când cântam, în momentul următor a intrat tata pe ușă. Această întâmplare a făcut un declic în sufletul meu de copil, declic ce îl am și în ziua de astăzi.
7. Simți că cele două se împletesc cumva? Cum le echilibrezi?
Sunt sigură că muzica și actoria se îmbină perfect. Din punctul meu de vedere, un actor trebuie să aibe, voce, ritm și sensibilitate muzicală spre a rezona cât mai bine cu fiecare public în parte. De echilibrat nu le echilibrez eu, ele se îmbină de la sine. Uite, de exemplu, vocea puternică pe care o am merge perfect și în actorie și în muzică, în momentul când deschid gura și am ceva de spus toată lumea mă aude, nu doar spectatorul din primul rând, este un lucru esențial pentru un actor sa fie auzit, să știe să transmită un mesaj, indiferent care ar fi el, chiar dacă este prin cuvinte sau simțiri.
Lucetta – “Doi tineri din Verona” de Shakespeare
8. Consideri că, pe undeva, actoria te ajută să fii un fotograf mai bun?
Actoria nu ma ajută neapărat sa fiu un fotograf mai bun ci doar empatia și sensibilitatea mea artistică. Fotografia o fac în momentul când am nevoie de liniște, de recreere, de o regăsire a sinelui, de meditație, plus că este singurul moment când tac din gură, vorbesc foarte mult :))
9. Cursurile de actorie au fost începute înainte sau după prima apariție pe scena unui teatru?
Cursurile de actorie le-am făcut după prima apariție pe scenă, la câțiva ani distanță. Asta tot din cauza faptului că tata nu era pe același lungime de undă cu dorințele mele.
10. Ai urmat câteva cursuri de actorie la Școla Pygmalion. Cum a fost să înveți de la Doamna Stela Popescu și de la Florin Piersic Jr?
Cursuri ce le-am dus la bun sfârșit, desigur. Pentru început pot spune că dânșii au fost prezenți numai la preselecție și la premiere. Preselecția a ținut-o Florin, a fost extraordinar, felul cum a vorbit și cum ne-a explicat anumite lucruri. Atitudinea actoricească a lui Florin Piersic diferă foarte mult de cea a Stelei Popescu așa că multe sfaturi pe care le-am primit de la cei doi s-au bătut în cap. Dar, până la urmă tot ceea ce faci contează. Am învățat un pic de aici, un pic de acolo și am reușit să-mi găsesc singură calea pe drumul actoriei în copilărie.
11. Vezi în actorie o meserie, sau vezi și o pasiune care te ajuta cumva să te înțelegi pe tine înseți?
Actoria este, pentru mine, mai întâi o pasiune apoi o meserie. Iubesc ceea ce fac, enorm de mult, aș iubi și mai mult această meserie dacă noi actorii am fi mai uniți, mai buni unii cu ceilalți, mai respectuoși și mai sinceri. Arta este o mișcare în masă, nu individuală, iar noi, actorii tineri nu știm cum să-l înțepăm pe cel de lângă noi și să-l persiflăm, e trist ce se întâmplă în România în lumea actorilor. Am ales actoria nu ca să mă înțeleg pe mine, am ales-o pentru că îmi plac provocările și înveți constant cât trăiești, actoria înseamna, pentru mine, să te depășești, să îți întreci limitele, să devii un om mai bun.
12. Când și cum a apărut dorința de a picta?
Dorința de a picta s-a dezvoltat din pasiunea pentru desen. În anul 2009 am avut o perioadă în care nu îmi mai găseam liniștea în muzică și fotografie, așa că am tras o dungă cu creionul pe hârtie și am simțit o detașare totală de lumea exterioară, așa că într-o săptămână am făcut 5 desene. Nu desenez constant, desenez când sunt prea stresată sau foarte fericită, depinde mult de situație. Dorința de a picta am descoperit-o alături de Andrei Pavel, el mi-a oferit imboldul necesar de a avea curaj să pun mâna pe pensulă și să dau viață schițelor mele pe pânză. Mi-a văzut desenele și a spus că ar fi păcat sa le las doar pe o foaie A4, așa că m-a luat sub aripa lui și i-am devenit ucenic. Și pot spune că sunt foarte mândră de statutul pe care îl am, dar cel mai mult mă bucură că am oportunitatea de a învăța de la unul din cei mai buni.
13. Există deja un anumit gen sau stil de pictură în care te regăsești? Sau încă explorezi posibilitățile?
Momentan, stilul pe care îl abordez este abstract, asta până când voi căpăta precizie în tehnică.
14. Crezi că teatrul din ziua de azi mai este o artă gustată de public? Mai merge lumea
la spectacole?
Teatrul din ziua de astăzi s-a mutat din teatru pe scenele cafenelelor. Teatrele au posturile închise și mulți dintre noi care avem har, talent și voință de a face ceva nu putem apela decât la proiecte independente. Și spre surprinderea mea, este o arta gustată, am avut surpriza sa văd foarte mult tineret în sălile de spectacol, fapt ce m-a bucurat. Păcat că publicul care vine la teatru a început sa aibe standardele mult scăzute
în ceea ce privește bun gust, cultura și bun simț. Am avut parte de o experiență destul de amară când am fost ultima oară la teatru din partea publicului, fiind un spectacol foarte slab, nimeni nu a sesizat lucrul ăsta, pur și simplu actorii principali le-au furat ochii cu
glume ieftine pentru proști, iar lumea era în extaz… Am fost dezamăgită să văd așa ceva. Se spune că atunci când un spectacol este bun, publicul iese din sală în liniște deoarece încă mai meditează asupra celor văzute și impactul jocului actoricesc a lăsat ceva profund în sufletul spectatorului; în cazul de față s-a întâmplat exact opusul.
15. Ce faci în timpul liber? Atunci când nu ești la teatru, nu fotografiezi, nu pictezi și nu te ocupi de muzică?
Pentru mine timpul liber înseamnă ceea ce fac, este o terapie ce îmi aduce bucurie în fiecare zi. Eu nu am timp liber, pentru mine nu exista așa ceva, în fiecare zi fac câte un pic de toate, poate azi pictez mai mult, mâine am sa citesc și am să cânt, când ies din casă dacă simt nevoia îmi iau aparatul de fotografiat, ori cel de instantanee ori cel semi-profesionist. Tot ce se întâmplă în viața mea se învârte în jurul artei sau este artă în sine. Îmi place să cred că respir artă și trăiesc artă, de aceea pentru un om de artă timpul este singurul care îl limitează în muncă. Dar până să ajung acolo unde îmi doresc mai am de învățat, deocamdată sunt un mic burețel ce absoarbe tot pentru a avea un bagaj de cunoștințe cât de cât pus la punct.
16. Unde te pot întâlni cititorii noștri, pe internet sau în afara lui?
Pe internet, pentru moment mă pot găsi pe facebook pe pagina mea de activitati artistice unde îi și aștept, în afara lui de obicei prin parcuri, pe la teatre și în curând pe scenă.
Ada mi-a dat 3 astfel de clipuri, iar eu l-am ales pe cel care mi-a plăcut mie cel mai mult. Am să le adaug, încet, pe pagina de facebook. Dar, până acolo, iată-le aici, aici și aici.
Daca esti in cautare de advertoriale SEO, cei de la www.SeoPower.ro iti pun la dispozitie o lista de cateva sute de site-uri pe care poti face link building.
11 thoughts on “Ada Palade – Actrița cu mai multe veleități artistice”
Bravo dady, te iubesc! Sa stii ca tot timpul am dorit pentru tine ceea ce ti-ai dorit si tu, …cu un mic incovenient, ca portita spre aspiratiile tale am stramtato mereu pentru ati face dorinta mai puternica.
Pur si simplu superba! Felicitari pentru interviu!
Multumesc daddy! <3 M-ai emotionat pana la lacrimi!!!
Multumesc din suflet Robert si ma bucur ca ai reusit sa-ti rupi o bucatica din timpul tau pentru a citi interviul. Te astept pe la mine pe pagina. :p
Felicitari Ada, bring on the new projects !
Multumesc Marius! I will, multumesc de comentariu si de faptul ca ai stat sa citesti atat :)))
Ma bucur in fiecare clipa de bucuria ta, de implinirile tale de talentul tau! Si asta nu pentru ca-ti sunt mama, ci pur si simplu pentru ca-mi doresc din tot sufletul sa te vad acolo unde ti-ai dorit dintotdeauna sa fii, si sa faci mereu ceea ce-ti place. Fii tu mereu si completeaza-te constant cu frumos, bunatate si intelepciune. Lasa rautatile sa treaca pe linga tine si progreseaza! Frumusetea interioara se reflecta totdeauna pe chipul omului! Mult succes!
Sarut-mana mama! Stii ca asta am luptat sa fac toata viata indiferent cat de greu mi-a fost. Multumesc ca ai citit interviul si te astept pe la mine zilele astea ;))
Superb interviul :) pasiunea ta pentru arta este una deosebita , pacat ca nu sunt mai multi care sa aprecieze teatrul si muzica asa cum o faci tu . Deabea astept sa te vad pe scena si sa te aplaud . Mult succes in continuare !
dungă cu creionul pe hârtie și am simțit o detașare totală de lumea exterioară, așa că într-o săptămână am făcut 5 desene. Nu desenez constant, desenez când sunt prea stresată sau foarte fericită, depinde mult de situație. Dorința de a picta am descoperit-o alături de Andrei Pavel, el mi-a oferit imboldul necesar de a avea curaj să pun mâna pe pensulă și să dau viață schițelor mele pe pânză. Mi-a văzut desenele și a spus că ar fi păcat sa le las doar pe o foaie A4, așa că m-a luat sub aripa lui și i-am devenit ucenic. Și pot spune că sunt foarte mândră de statutul pe care îl am, dar cel mai mult mă bucură că am oportunitatea de a învăța de la unul din cei mai buni.
Bravo dady, te iubesc! Sa stii ca tot timpul am dorit pentru tine ceea ce ti-ai dorit si tu, …cu un mic incovenient, ca portita spre aspiratiile tale am stramtato mereu pentru ati face dorinta mai puternica.
Pur si simplu superba! Felicitari pentru interviu!
Multumesc daddy! <3 M-ai emotionat pana la lacrimi!!!
Multumesc din suflet Robert si ma bucur ca ai reusit sa-ti rupi o bucatica din timpul tau pentru a citi interviul. Te astept pe la mine pe pagina. :p
Felicitari Ada, bring on the new projects !
Multumesc Marius! I will, multumesc de comentariu si de faptul ca ai stat sa citesti atat :)))
Ma bucur in fiecare clipa de bucuria ta, de implinirile tale de talentul tau! Si asta nu pentru ca-ti sunt mama, ci pur si simplu pentru ca-mi doresc din tot sufletul sa te vad acolo unde ti-ai dorit dintotdeauna sa fii, si sa faci mereu ceea ce-ti place. Fii tu mereu si completeaza-te constant cu frumos, bunatate si intelepciune. Lasa rautatile sa treaca pe linga tine si progreseaza! Frumusetea interioara se reflecta totdeauna pe chipul omului! Mult succes!
Sarut-mana mama! Stii ca asta am luptat sa fac toata viata indiferent cat de greu mi-a fost. Multumesc ca ai citit interviul si te astept pe la mine zilele astea ;))
Superb interviul :) pasiunea ta pentru arta este una deosebita , pacat ca nu sunt mai multi care sa aprecieze teatrul si muzica asa cum o faci tu . Deabea astept sa te vad pe scena si sa te aplaud . Mult succes in continuare !